Foto Peste 1700 de kilograme de deșeuri periculoase, descoperite într-o fermă din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1700 de kilograme de deșeuri periculoase au fost descoperite miercuri, 2 iulie, de polițiști în urma unui control desfășurat la o fermă din extravilanul municipiului Arad.

Deșeuri periculoase descoperite la o fermă din Arad Foto: Poliția Română

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit mai multe nereguli.

Cu ocazia controlului au fost descoperite 1.320 de kilograme de anvelope uzate, 350 de kilograme deșeuri feroase și aproximativ 80 de kilograme de plăci de azbest, toate fiind depozitate direct pe sol”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri precum și pentru poluarea prin evacuare, în atmosferă sau în sol, a unor deșeuri periculoase.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”