FOTO S-a încheiat Campionatul hipic pentru copii Bekes-Arad 2013. Două arădence au ajuns pe podium

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Pony Club Arad

Ultima etapa a Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad a avut loc în weekend la Bekes, Ungaria. Rezultatele obţinute la probele fiecarei etape, s-au cumulat într-un clasament final de unde au rezultat noii campioni din 2013.

La probele de îndemânare şi conducerea calului Sandra Takacs cu calul Samira a obţinut titlul de campioană, clasându-se pe primul loc pe podium. Tot Sandra a mai obţinut un loc trei pe podium la proba de sărituri peste obstacole 50 cm.

La probele de sărituri peste obstacole 70 cm Daria Paliciuc cu calul Zaina a obţinut titlul de campioană, ea ocupand locul I pe podium. Daria a mai urcat o dată pe podium, ocupând locul III la probele de dresaj avansaţi, în cadrul aceluiaşi campionat.

„Cele două campioane au obţinut cel mai mare punctaj la probe chiar şi în condiţiile în care nu au putut lua startul în prima etapa a campionatului, din 27 aprilie 2013. Datorită ploilor abundente şi terenului de antrenament inundat în acea perioada, echipa Pony Club Arad a întâmpinat mari dificultăţi în antrenamentul călăreţilor şi cailor. Prin multă muncă, consecvenţă şi seriozitate fetele au demonstrat că orice este posibil, trebuie doar să îţi doreşti suficient de mult. Şi părinţii merită toata aprecierea noastra, doarece pe lângă implicaţiile materiale pe care le presupune sportul hipic, pe care şi le-au asumat, aceştia au fost permanent alături de copii, încurajându-i la fiecare pas, atât la antrenamentele zilnice, cât şi la concursuri, fiind implicaţi activ în activităţile clubului pe parcursul întregului sezon”, a declarat Sabina Ailoaie, preşedinte al Pony Club Arad.  Pe lângă rezultatele campionatului Sabina Ailoaie a amintit şi despre rezultatele ultimei etape care a precedat festivitatea de premiere.

„Au ieşit în evidenţă cu rezultate foarte bune Ana Batinas (4 ani) cu poneiul Apollo care a obţinut locul III la proba de îndemânare şi conducerea poneiului- categoria grădiniţă; Ioana Pitulan cu calul Samira a obţinut locul VI la proba de îndemâre pas şi locul IV la proba de îndemâre trap şi Maria Dragoiu cu poneiul Apollo a terminat ambele parcursuri de îndemânare ponei fără greşeală”, a amai precizat Sabina.

Cu acest concurs, sezonul compeţional 2013 pentru copii s-a incheiat. Următorul Campionat hipic pentru copii Bekes-Arad va începe cel mai probabil  la jumătatea lunii martie 2014.

Vă mai recomandăm: Echipa Pony Club a participat  la Campionatul hipic pentru copii Bekes-Arad

FOTO Opt cupe şi trei medalii pentru echipa Pony Club Arad

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG