De Ziua Copilului vor fi organizate spectacole de teatru de dimineaţă până seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor avea parte de spectacole pe măsură

De Ziua Copilului, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad îi aşteaptă pe cei mai mici dintre spectatori cu nu mai puţin de patru spectacole, primul începând la ora 10,00, iar ultimul la ora 19,00!

Astfel, primul spectacol este „Greuceanu“, după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol, şi va avea loc în sala Teatrului de Marionete. Apoi, cei mici sunt aşteptaţi în sala mare a teatrului (ora 12,30) pentru a păşi împreună cu Dorothy în fascinanta ei călătorie în Ţara lui Oz, prin intermediul unui spectacol realizat de Simona Vintilă - „Dorothy şi umbra ei în ţara lui Oz“. După o binemeritată pauză, copiii vor fi întâmpinaţi de marionetiştii noştri, care le vor oferi spectacolul „Pinocchio“, după Carlo Collodi, un spectacol 3D în regia lui Radu Dinulescu (ora 17,00, sala Teatrului de Marionete).

Ultimul spectacol al zilei va începe la ora 19,00, în sala mare a teatrului arădean, unde va fi prezentat cel mai nou spectacol pentru copii realizat de actorii noştri - „Alice în Ţara Minunilor“ (regia - Simona Vintilă).

„De 1 iunie, o Zi de teatru până-n seară poate fi un cadou minunat pentru toţi copiii, ei fiind aşteptaţi cu mare drag şi bucurie de actorii şi actorii marionetişti ai teatrului arădean”, spun organizatorii. 

Mai puteţi citi: Ziua Copilului în Baia Mare

Grădina Botanică din Bucureşti se transformă într-un labirint, de Ziua Copilului. Copiii sunt aşteptaţi la „Vânătoarea de Comori“


 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare