Cum vede Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai importanți fermieri din România, ieșirea din criza cerealelor

0
Publicat:

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din țara noastră, spune că protestul agricultorilor din luna aprilie nu a rezolvat mare lucru, iar criza cerealelor continuă să se adâncească.

Dimitrie Muscă este unul dintre cei mai mari fermieri FOTO arhivă personală

Mai mult de atât are câteva soluții cu privire la redresarea situației și revenirea economiei românești.

Nemulțumirea fermierilor din zona de vest persistă, fiindcă piața nu funcționează normal, nu și-a căpătat echilibrul.

Dimitrie Muscă, fondatorul Combinatului Agroindustrial Curtici, a avut pierderi de 500 de lei pe tonă. Fapt care îl face să creadă că este vorba despre un sabotaj la adresa agriculturii și fermierilor români.  El a vândut 7.000 de tone de grâu cu 1.700 lei tona, după recoltare, în 2022. Mai târziu, în luna februarie 2023, a mai valorificat 7.000 de tone, dar la un preț mult mai mic, de 1.200 lei tona. A pierdut 500 de lei pe tonă. Pentru ca situația să fie și mai gravă, în luna mai prețul a scăzut la 1.000 lei pe tona de grâu.

Ce soliții ar fi

Fiindcă nu sunt semne că situația se va îmbunătăți, iar piața cerealelor să își revină, Muscă are și câteva soluții. Acesta a declarat pentru Adevărul că primul lucru ar trebui ca fermierii să se unească să nu îi lase să plece din România pentru că pe cei care scot cerealele din România indiferent ce vor face ucrainienii le vor vinde mai ieftin și vor cumpăra cereale mai ieftine.

Dacă UE nu acceptă nicicum decât că cerealele din Ucraina trebuie să iasă prin România atunci să mai facă un port la Dunăre, mai investește 5 miliarde de euro și mai mărește portul Constanța ca și capacitate, să-l dubleze și să poată să ducă și cerealele de acolo. UE să dea diferența între prețul grâului european și prețul grâului românesc, să dea Uniunea Europeană diferența. În alte condiții Uniunea Europeană nu poate să își permită să distrugă o țară, o economie a unei țări, că asta e singura economie ce ne-a rămas. Agricultura este cea care mai merge, că  zootehnie nu prea mai avem. Trebuie să câștigăm și noi nu poate să ne distrugă pentru că altfel îndemn toată țara să iasă în stradă, nu poți să distrugi agricultura, distrugi mâncarea. Muncim din greu pământul românesc și oferim mâncarea de zi cu zi românilor, ar trebui să ne dăm iarăși mâna”, susține Dimitrie Muscă.

Acesta spune că trebuie să avem un anumit preț.

Cel puțin un leu pe kilogram, grâul a scăzut la 85 de bani kilogramul și e posibil să mai scadă. Ar trebui să blocăm TIR-urile ucrainiene să numai intre la noi. Au fost multe firme din România care au luat grâu de la mine cu 1.700 lei tona după care au luat și de ucrainieni la preț mai mic. Ei să se ducă unde l-au dat și până acum, că nu avea calitate îl vindeau prin Asia și Africa”, mai adaugă Dimitrie Muscă.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%