Cum reușește Irinel Columbeanu să își plătească azilul. Reclama anti-exemplu în care joacă VIDEO

0
Publicat:

Un arădean este cel care „l-a salvat” pe Irinel Columbeanu (66 de ani) printr-o reclamă. Este anti-exemplu care promovează o societate de servicii de investiții financiare.

Irinel Columbeanu, în reclama anti-exemplu FOTO captură Video Călin Coman

Irinel este anti-exemplu, acesta le spune oamenilor că mai bine și-ar investi banii în loc să îi risipească în cluburi și cu femei, așa cum a făcut el, ajungând, acum, să fie instituționalizat.

Totul a început de la ideea arădeanului Călin Coman.

Mă știți mai nebun de felul meu… în sensul bun, cum îmi spunea acum câteva minute o prietenă dragă. Și, am tot auzit de Irinel Columbeanu prin toată presa… cum a pierdut tot… cum a ajuns la un centru de seniori… peste tot dramă dramă cu participarea românilor și chiar a unor români care ai impresia că se bucură… Și mă gândeam într-o seară: «Omul acesta ar putea fi un influencer… în sensul de a promova ceva… o bancă, un broker de investiții, ceva… prin puterea anti-exemplului”, spune Călin Coman din Arad, într-o postare pe pagina de Facebook.

Continuă apoi cu fraza: „Și am sunat un prieten de la IFB Finwest (tot nebun fain, un broker din Arad,  membru fondator BVB  și i-am spus de idee. Și am zis «Hai să facem asta». Și a doua zi dimineața la 8,00 am fost în fața centrului de seniori, să facem acest video rapid. Bineînțeles, domnul Irinel Columbeanu vorbește destul de rar ca și cadență… cu pauze… și, ca să păstrăm dinamica, a trebuit să facem un montaj editat. Cu scuzele de rigoare. Dar și-a însușit mesajul, ceea ce contează. Ideea era să rezolvăm pozitiv două chestii. Să promovăm și să ajutăm”.

Arădeanul și argumentează cale sunt cele două chestii pozitive:

„Noi ne folosim de notorietatea lui și promovăm ideea de a te proteja pentru partea a doua a vieții, investind în acțiuni pe termen lung. Nu vorbim de trading, ci de acțiuni pe termen lung”, spune Călin Coman.

Conform BVB, 100 de lei investiți săptămânal în indicele BET timp de 25 de ani, aducea azi peste 300.000 euro, bani cu care poți trăi liniștit alți 25 de ani.

„Deci era perfectă asocierea, și am gândit ideea care o vedeți în video, cu Irinel care spune: «Dacă la fiecare întâlnire cu o fată frumoasă și la fiecare șampanie scumpă băută prin cluburi, investeam 100 de lei»”, adaugă acesta.

Urmare a acestei reclame, s-a ajuns la susținerea lui Irinel Columbeanu (cu o sumă considerabilă) ca să poată plăti cazarea la centrul de seniori, el având probleme în acest sens, după cum presa a tot relatat.

 „Dacă investeam 100 de lei în acțiuni la bursă, la fiecare întâlnire cu o fată frumoasă și la fiecare șampanie scumpă băută prin cupluri, nu ajungeam să schimb un palat cu o garsonieră închiriată și acum instituționalizat. Vă întrebați de ce sunt într-o reclamă. Influencerii pot fi și antiexemple. De obicei, un influencer are un mesaj faceți ca mine. Cumpărați crema asta, mașina asta, vacanța asta. La mine sfatul este nu cheltuiți ca mine, ci investiți în acțiuni. România este încă jos la capitolul investiții, iar acțiunile BVB sunt mină de aur. Dacă știi să investești din timp, consecvent și alături de un broker bun” este mesajul din reclama cu Irinel Columbeanu.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie