Captură la frontiera de vest. Migranți cu zecile, ascunși printre piese auto și frigidere VIDEO

0
Publicat:

Peste 70 de migranți, din mai multe state, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două mijloace de transport sau mergând pe jos. Ei au fost prinși de grănicerii arădeni.

Este vorba despre persoane din mai multe țări FOTO Poliția de Frontieră

Mai exact, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și al Sectoarelor Poliției de Frontieră Turnu și Vărșand au depistat 77 cetăţeni din mai multe state.  

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean ceh și unul român, primul conducând o autoutilitară înmatriculată în Cehia, cel de-al doilea, un ansamblu rutier înmatriculat în România. Vehiculele transportau piese auto și frigidere pentru societăți comerciale din Austria și Franța. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 69 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 42 de persoane”, a declarat declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Cetățeni din Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka și Nepal

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka și Nepal), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu și Vărșand au observat în apropierea liniei de frontieră opt persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectoarelor pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Etiopia și India, intrați legal în țara noastră.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, mai adaugă inspectorul de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”