Cântăreața din America care a descoperit România. Carly Jo a vrut să cunoască țara viitorului soț FOTO VIDEO

0
Publicat:

Carly Jo Hanley, o americancă pasionată de muzică, care și-a lansat de curând un album ce conține opt piese, a călcat zilele trecute pentru prima dată pe pământ românesc. Ea a vrut să vadă țara de unde se trage viitorul ei soț.

Carly Hanley (Jo) s-a simțit bine în România FOTO Mike Lupou

Vizita în România i-a fost cu noroc americancei Carly Jo Hanley, deoarece imediat după ce a părăsit țara noastră împreună cu iubitul ei pe jumătate român și au poposit câteva zile în Franța a fost cerută de nevastă.

Carly Jo Hanley trăiește de doi ani de zile o poveste de iubire cu Mike Lupou, cel care i-a fost prieten din copilărie și al cărui tată este român. Carly Jo și Mike își petrec viața atât în Chicago, cât și în Colorado.

Acum, cântâreața Carly s-a gândit să viziteze țara noastră mai ales că vrea să lanseze o nouă piesă și crede că peisajele noastre mioritice o vor inspira. În prima seară în România a poposit la Arad, unde partenerul ei de viață Mike Lupou are neamuri.

În prima seară a gustat din ciorbă, orez, salată de cartofi, vinete și chiar gem făcut în casă. Toate i s-au părut delicioase.

Apoi au plecat spre locurile natale ale tatălui logodnicului ei, Mike Lupou, la Plopiș (Sălaj),  unde au petrecut românește câteva zile. S-a îmbrăcat în costum popular, a învățat să facă plăcintă și pâine.

Am auzit multe despre România, mai ales că tatăl celui care mi-a furat inima este de aici. Am rămas impresionată de simplitatea și frumusețea de aici. De mâncare nici nu mai spun, deoarece încontinuu am gustat din produsele tradiționale românești și chiar m-am implicat în coacerea de plăcinte și pâine. Îmi plac tradițiile și cu siguranță voi reveni. Am și probabil voi folosi totul într-un videoclip pentru o nouă piesă”, spune Carly Jo Hanley. 

Carly Jo va începe de anul viitor să participe la concerte în mai multe țări ale lumii și s-a gândit și la România.

Pasionată de muzică de la 5 ani

Despre muzică, Carly spune că are o pasiune încâ de la vârsta de cinci ani, însă abia recent a început să lanseze melodii. Una dintre piesele lansate și care este fredonată foarte des este: „Ooh La La“.

Anul viitor voi participa și la concerte inclusiv în România. Ador această țară”, mărturisește americanca.

Carly are 27 de ani, iar cel care i-a devenit logodnic, de curând, are 32. Ei se cunosc de mici, deoarece familiile lor se vizitau des. Se jucau împreună, au devenit prieteni, petreceau sărbătorile, dar nimic mai mult, până când în urmă cu doi ani și-au dat seama că se plac și prietenia s-a transforamt într-o frumoasă poveste de dragoste, aplaudată de ambele familii.

Cântăreața mai mărturisește că timpul petrecut în țara noastră a trecut foarte repede și că regretă faptul că nu a putut vizita și ale zone ale țării

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €