Campanie Umanitară „Ştim din timp”. Se pot dona diferite obiecte şi alimente pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se pot dona obiecte şi haine pentru mai multe categorii de vârstă printre care şi bebeluşi FOTO arhivă

Asociaţia Cetatea Voluntarilor împreună cu MedLife – spitalul Genesys Arad  derulează Campania Umanitară „Ştim din timp”, în cadrul căreia se vor aduna diverse produse care vor fi ulterior distribuite în centrele de plasament existente pe teritoriul judeţului Arad.

„Dorim să asigurăm fiecărui copil susţinerea noastră cu alimente, produse pentru igienă, îmbrăcăminte, obiecte de mobilier, accesorii medicale, rechizite, cărţi şi alte obiecte pentru învăţământ, căruciare, jucării, produse pentru alăptare şi multe altele, în baza vârstei şi a nevoilor aferente”, au declarat reprezentanţii Cetăţii Voluntarilor.

Reprezentanţii MedLife Genesys au spus că doresc şi ei să fie alături de cetăţeni pentru a susţine dezvoltarea armonioasă şi condiţii de viaţă bune la orice vârstă.

„Din acest motiv, în cadrul Campaniei „Ştim din Timp” vom primi donaţii pentru orice categorie socială, Asociaţia Cetatea Voluntarilor asumându-şi sarcina de a distribui obiectele colectate către cazurile sociale, familiile cu venit scăzut şi persoane aflate în nevoie din judeţul Arad. Ştim că un bebelaş are nevoie de îngrijiri încă de când se dezvoltă în burtica mamei. Înţelegem emoţiile intense ale clipelor naşterii, dar şi cele ale primelor zile – saptămâni, luni – de viaţă. Cunoaştem problemele copilaşilor, cele legate de sănătate şi trebuinţele cotidiene: fizice, materiale, emotive. Ştim din timp care vor fi necesităţile celor mici şi ştim din timp ce putem face pentru a-i ajuta. Copilăria lor depinde de noi. Noi: cei care ştim – şi vom acţiona din timp. Nevoile unui copil sunt la fel de inocente precum este el: un pătuţ, un cărucior, scutece, şerveţele urmede, obiecte pentru igienă, hăinuţe, câteva jucării. Astea sunt lucrurile pe care MedLife, cu spijinul colaboratorilor săi şi în parteneriat cu Asociaţia Cetatea Voluntarilor doresc să le asigure tuturor copiilor arădeni, în special celor aflaţi în centre de ocrotire şi leagăne de copii”, precizează organizatorii acestei campanii.

Cei care doresc să facă donaţii sunt aşteptaţi la Spitalul Medlife – Genesys din Arad sau pot suna la numărul de telefon: 0740531006.

Vă mai recomandăm: Campanie umanitară organizată de liceeni pentru ajutorarea unui adolescent rămas imobilizat după un accident la schi

Campanie umanitară pentru Vlad Radu, juniorul bolnav de la Petrolul Ploieşti. Echipa şi suporterii, alături de fotbalist


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget