Amenzi record pentru prostituție în Arad. Prostituatele nu plătesc și nici nu prestază muncă în folosul comunității. Care e cea mai mare datorie

0
Publicat:

Primăria unui oraş din România are de recuperat aproape trei milioane de lei din amenzi aplicate pentru prostituție, însă femeile sancţionate reuşesc să se fofileze şi de la achitarea acestora şi de la munca în folosul comunităţii.

Una dintre prostituate a acumulat o amendă de sute de mii de lei FOTO Shutterstock

Primăria municipiului Arad se confruntă cu dificultăți majore în recuperarea unor sume consistente provenite din amenzi aplicate pentru prostituție. Potrivit datelor oficiale transmise de administrația locală marţi, 20 ianuarie,, instituția are de recuperat aproximativ 3 milioane de lei, bani care provin din sancțiunile aplicate, în ultimii ani, unui număr de 30 de persoane care prestează servicii sexuale contra cost.

Cea mai mare datorie individuală aparține unei femei care a acumulat numeroase amenzi, valoarea totală a acestora ajungând în prezent la 243.047 de lei. Următoarea în clasament are restanțe de aproximativ 240.000 de lei, iar pe locul al treilea se află o alta cu datorii de 218.000 de lei către bugetul local.

Reprezentanții Primăriei Arad precizează că amenda pentru prostituție este cuprinsă între 500 și 1.500 de lei, însă, în cele mai multe cazuri, se aplică sancțiunea minimă. Chiar și în aceste condiții, numărul mare de procese-verbale întocmite de-a lungul timpului a dus la acumularea unor sume greu de gestionat din punct de vedere juridic.

În lipsa bunurilor ce pot fi executate silit, autoritățile locale se adresează instanțelor de judecată, care dispun, de regulă, înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunității, ca modalitate alternativă de recuperare a prejudiciului.

„În general, prostituatele nu plătesc amenzile, deoarece nu au patrimoniu, iar cele mai multe dintre ele sunt din alte localități. Recuperarea acestor sume este extrem de anevoioasă, procedura fiind una complexă, care presupune sesizarea instanțelor. De cele mai multe ori, judecătorii dispun recuperarea doar a unei părți din aceste sume prin muncă în folosul comunității”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, citat de ProTV.

Problema este că, potrivit administrației locale, în numeroase cazuri, persoanele sancționate nu se prezintă nici la munca în folosul comunității, deși aceasta a fost stabilită prin hotărâri judecătorești definitive, astfel că, în aceste condiții, șansele de recuperare a banilor rămân zero, iar amenzile continuă să se adune în evidențele instituției.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”