Ucigaşul unei femei omorâte cu un topor în propria locuinţă, căutat de 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1 martie, anul 2000. Zeci de poliţişti ajung în cartierul Tolstoi din Alba Iulia. Într-un apartament de la etajul I, ei dau peste o imagine de coşmar. Proprietara locuinţei este găsită în baie, într-o baltă de sânge, după ce fusese lovită de mai multe ori în zona capului cu un obiect tăios, cel mai probabil o toporişcă.

Cei care i-au alertat pe oamenii legii au fost nişte colegi de-ai femeii, care s-au panicat de faptul că aceasta nu ajunsese la serviciu. La faţa locului s-au strâns, pe lângă poliţişti, şi sute de curioşi care au rămas îngroziţi de odioasa crimă.

Poliţiştii au stabilit în scurt timp şi identitatea victimei. Femeia ucisă cu bestialitate se numea Marilena Burduf şi avea 48 de ani. Lucra ca secretară la fabrica UTEPS din Alba Iulia şi trecea printre cunoscuţi drept o persoană liniştită şi retrasă, care părea să nu aibă niciun duşman. În perioada în care s-a comis crima, Marilena Burduf locuia singură, pentru că soţul ei, marinar, se afla pe mare.

Ancheta poliţiştilor a demarat imediat. S-a stabilit că, în ziua anterioară crimei, Marilena Burduf venise de la serviciu şi a fost văzută de câţiva vecini. A mers până la un magazin de piese auto din apropierea locuinţei, iar apoi la garajul unde îşi ţinea maşina. Un vecin de-al ei le-a spus poliţiştilor că, la scurt timp, a văzut-o pe femeie în compania unui bărbat, în zona ghenei de gunoi de lângă blocul în care locuia. Anchetatorii nu au putut stabili însă dacă cei doi se cunoşteau sau doar au mers din întâmplare unul lângă celălalt. Tot vecinii au mai văzut, în ziua anterioară crimei, că pe uşa apartamentului Marilenei Burduf se afla un bilet care ulterior nu s-a mai găsit. În aceeaşi seară, un bărbat care locuia în zonă a văzut-o pe Marilena Burduf la geamul bucătăriei sale în timp ce gesticula. Este, potrivit poliţiştilor, foarte posibil ca femeia să fi vorbit cu cineva la telefon. În tot acest timp, becul din încăpere a fost aprins.

Ancheta în acest caz a înaintat extrem de greu. Poliţiştii i-au făcut Marilenei Burduf un profil psihologic pentru a vedea ce fel de om era. S-a stabilit că femeia primea destul de rar musafiri şi nu dădea bani împrumut decât la cunoştinţe foarte apropiate. Era o doamnă extrem de pedantă şi, după foarte multe audieri, s-a eliminat şi varianta existenţei unui amant. Cu toate acestea, oamenii legii au avut un semn de întrebare după ce, cu câteva luni înainte, femeia luase de pe uşa apartamentului plăcuţa pe care scria „Fam. Burduf”. S-a stabilit însă că relaţia Marilenei cu soţul ei marinar era una bună şi că aceştia ţineau legătura în permanenţă. Erau căsătoriţi din anul 1979 şi păreau un cuplu sudat. Imediat după crimă, soţul Marilenei a sosit de urgenţă în ţară, unde a fost supus unor audieri-maraton care nu au dus la rezultate notabile. În paralel, anchetatorii au stat de vorbă cu aproape 300 de persoane pentru a da de o urmă care să îi ducă la criminal. Audierile i-au condus în mai multe zone din ţară, inclusiv în câteva oraşe din Moldova.

Citiţi şi:

Ucigaşul fostului primar din Lunca Mureşului, arestat preventiv. Inculpatul a stat închis 25 de ani şi a fost identificat prin probe ADN

A fost prins criminalul fostului primar din comuna Lunca Mureşului, omorât cu opt lovituri de cuţit

Crimă din gelozie, una din pistele luate în calcul în cazul uciderii fostului primar din Alba

Audieri maraton în cazul uciderii fostului primar din Alba. Autopsia a stabilit moarte violentă cu 8 lovituri de cuţit

Criminalul prostituatei din Alba Iulia, judecat pentru omor calificat. Mihai Pandelea poate primi închisoare pe viaţă

Dosarul prostituatei omorâte cu 25 de lovituri de cuţit: Tribunalul Alba a început audierea martorilor

Filmul unei crime care a îngrozit România. Cum a omorât un tânăr din Alba Iulia o prostituată cu 25 de lovituri de cuţit

Mai multe pentru tine:
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €