Trei condamnaţi din dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”, urmăriţi internaţional cu mandate europene de arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba au solicitat instanţei de judecată emiterea unor mandate europene de arestare pentru trei condamnaţi definitiv la închisoare în dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”. Dintre cei opt inculpaţi condamnaţi cu executare, cinci sunt după gratii, printre aceştia aflându-se şi Raul Rus (Hancheş), zis Pricu.

Potrivit IPJ Alba, la sediul acestei instituţii au fost înregistrate în 24 februarie 2017 şapte mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Alba în dosarul penal ”Prostituate pentru VIP-uri”. Până acum, au fost puse în executare 4 mandate.

Este vorba despre condamnaţii Cîndea Sergiu Andrei – 7 ani de închisoare, Decean Ioan Nicolae – 4 ani de închisoare, Suciu Ioan Nicolae – 7 ani de închisoare şi Hancheş (fost Rus) Raul Nicoale – 5 ani şi 6 luni de închisoare. Pricu s-a predat în 16 martie 2017, fiind reţinut la intrarea în ţară prin vama Nădlac şi depus în Penitenciarul Arad

Faţă de restul de alţi trei condamnaţi, respectiv Bakai Gabriel Antoniu (7 ani de închisoare), Lupu Gheorghe (5 ani de închisoare) şi Pârvu Dorin Mihai (4 ani şi 8 luni închisoare plus un rest de pedeapsă de 1.054 de zile) s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional. Pe numele lor Tribunalul Alba a emis Mandate Europene de Arestare, iar în prezent sunt desfăşurate activităţi în vederea depistării şi reţinerii acestora. Cel de-al optulea condamnat, Şchiop Teodor Victor (7 ani de închisoare) este în penitenciar din octombrie 2016, când a primit o pedeapsă de trei ani cu executare într-un alt dosar.

În acest dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a condamnat definitiv 14 inculpaţi la un total de circa 60 de ani de închisoare pentru constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, şantaj. Opt au primit pedepse cu executare, iar şase au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.

Citiţi şi:

Cel mai căutat interlop din Alba a fost reţinut la graniţa de intrare în România. Pricu a anunţat pe Facebook că se predă

Cel mai căutat interlop din Alba anunţă pe Facebook că se întoarce în ţară şi se predă: „Sunt sătul să tot fug şi voi să nu mă găsiţi“

 

Sentinţă definitivă la Alba Iulia în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“. 14 inculpaţi condamnaţi la 60 de ani de închisoare

 

„Revelaţia“ lui Gregorian Bivolaru la Alba Iulia: „Sunt într-o situaţie asemănătoare cu Iisus, condamnat pe nedrept“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online