Superba poveste a catedralei Notre Dame din Alba Iulia, care ascunde cel mai important monument al Renaşterii, din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catedrala romano-catolică ”Sf. Mihail” din Alba Iulia cuprinde în ansamblul său şi cel mai important monument al Renaşterii timpurii din Transilvania. Capela Lázó este un edificiu eclectic, având în alcătuire atât elementele arhitecturale specifice Renaşterii italiene, cât şi soluţii mai arhaice de tradiţie gotică. A fost construită cu peste 200 de ani mai târziu decât Catedrala.

Capela a fost construită în dreptul vechiului portal de nord al catedralei, la începutul secolului al XVI-lea, lucrările încheindu-se în anul 1512. Închinată Sfântului Duh, capela a fost ctitorită şi donată Episcopiei Transilvaniei de către arhidiaconul de Tileagd, Ioan de Lázó.

Ioan de Lázó a fost un cleric erudit, cu o bogată cultură, având la bază o formaţie umanistă. S-a născut în anul 1448, în localitatea Lascov, din Slovacia de astăzi, şi a studiat la Academia Istropolitană din Pressburg (Bratislava), şi ulterior în Italia, probabil la Bologna. Aici l-a cunoscut pe Felix Schmied, un călugăr dominican din Ulm, care, în ton cu influenţele umanismului, folosea numele latinizat Felix Fabri, împreună cu care a plecat în 1483 într-un pelerinaj în Ţara Sfântă şi Egipt. Călătoria a durat până în ianuarie 1484 şi a fost consemnată detaliat de Felix Fabri într-un jurnal publicat iniţial în limba latină şi, mai târziu, tradus în germană, engleză şi franceză, devenind un veritabil ghid de călătorie. 

”Între 1508 şi 1512, Ioan de Lázó se afla la Alba Iulia, unde probabil coordona lucrările de construcţie a capelei,

pe care o ctitoreşte, se pare, ca urmare a unei promisiuni făcute Fecioarei în timpul primului pelerinaj. Cinci ani mai târziu, în 1517, a plecat la Roma, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. A murit de ciumă în 1523, la vârsta de 75 de ani şi a fost înmormântat în Rotonda Sfântul Ştefan din Roma. Capela Lázó este o construcţie de mici dimensiuni, de plan dreptunghiular, a cărei înălţime, la nivelul cornişei, nu o depăşeşte pe cea a colateralelor. Faţadele de vest şi nord sunt complet degajate, iar cea de est se leagă de nava laterală nordică exterioară, transformată câţiva ani mai târziu în capela Sf. Ana”, afirmă istoricul Cătălin Anghel.

În contrast cu concepţia renascentistă a edificiului, se situează bolta capelei, arhaică, de factura goticului târziu. Este vorba de o boltă sprijinită de nervuri, care formează o reţea de paralelograme, având la principalele puncte de intersecţie trei însemne heraldice aparţinând vicevoievodului Leonard Barlabássy (1501-1525), episcopului Ladislau Geréb de Vingard (1475-1501) şi arhidiaconului de Tileagd, Ioan de Lázó (1448-1523), ctitorul edificiului.

Capela Lazo în prezent, restaurată la fel ca şi Catedrala

”Eclectismul capelei, în alcătuirea căreia coexistă elemente ce amintesc de tradiţia gotică, alături de cele specifice Renaşterii din Lombardia, demonstrează că meşterul care a executat lucrările nu a fost străin ci, mai degrabă localnic, dar format pe şantiere din Ungaria, sau chiar la Oradea ori Alba Iulia, unde cei mai mulţi dintre episcopi erau persoane educate, care au studiat la importante universităţi europene şi au contribuit la pătrunderea în Transilvania a culturii umaniste şi a gustului pentru Renaştere”, afirmă Cătălin Anghel.

Notre Dame de Alba Iulia

Capela se încadrează perfect în ansamblul Catedralei romano-catolice. Un neavizat crede că a făcut parte dintotdeauna din cadrul lăcaşului de cult, încă de la începutul existenţei acestia. Catedrala ”Sf. Mihail” este de aproape aceeaşi vârstă cu celebrul lăcaş de cult din Paris, Notre Dame. Construcţia impunătoarei biserici din Alba Iulia a fost finalizată în 1291. Catedrala este cea mai veche construcţie din Cetate. Edificiul este reprezentativ pentru monumentele romanice din România şi reuneşte cele patru stiluri importante ale epocii medievale şi premoderne: romanic, gotic, renascentist şi baroc. 

În perioada medievală, împreună cu incinta şi palatul episcopal catolic, erau protejate de o fortificaţie secundară care includea şi palatul princiar. Anterior, pe acelaşi amplasament se crede că a existat o altă biserică distrusă de invazia tătară din 1241-1242. În perioada Renaşterii, au fost adăugate două capele pe latura de nord,  Lazo şi Sf. Ana, pentru ca în secolul al XVIII-lea să mai fie adăugată sacristia”, afirmă istoricul Constantin Inel. 

Catedrala romano-catolică din Cetatea Alba Iulia

Monumentul a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale oraşului. Intrarea principală în biserică se face prin faţada vestică, printr-o sală aflată între cele două turnuri. Turnul sudic a fost restaurat şi reamenajat recent prin amenajarea unui punct de belvedere la o înălţime de aproape 30 de metri.  Interiorul monumentului a fost folosit de-a lungul secolelor şi ca loc de înhumare pentru personalităţile vremurilor. Într-una dintre cripte sunt depuse sarcofagele episcopilor romano-catolici din ultimii 200 ani. 

De asemenea, în incintă se găsesc monumentele funerare ale lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, guvernator al Ungariei, al fiului acestuia, Ladislau de Hunedoara, precum şi sarcofagele familiei Zapolya, Regina Isabella şi Ioan Sigismund, primul principe al Transilvaniei. Catedrala este în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, care grupează un număr de 440.000 de credincioşi romano-catolici din toate judeţele Transilvaniei.

Citiţi şi:

Regele Ludovic cel Mare, în vizită la Alba Iulia. A vrut să-l aresteze pe episcopul cetăţii pentru că nu l-a primit în oraş

Moartea verde: satul din Apuseni care se scufundă zi de zi sub apă otrăvitoare. Localnic: „Am făcut nenumărate petiţii, dar fără rezultat“

Meteoriţii care au căzut în România: lucruri puţin ştiute despre 10 obiecte cereşti descoperite într-o perioadă de aproape 160 de ani

Masacrele Revoluţiei de la 1848 în Transilvania. Cum au fost ucişi mii de români şi maghiari nevinovaţi

Telurul, singurul element chimic descoperit în România. Legătura cu bombele atomice şi cu o operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart

Fântânile şi apeductele Cetăţii Alba Iulia. Sistemul îndrăzneţ de alimentare cu apă construit în urmă cu 400 de ani

Secretele castrului roman legionar de la Alba Iulia construit în urmă cu 2.000 de ani pentru a păzi ţinutul aurifer al Daciei

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”