Semne ascunse în portretele principilor Transilvaniei, descoperite la digitalizare. Picturile se află la Alba Iulia

0
Publicat:

Portretele principilor Transilvaniei aflate în pinacoteca Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia au fost digitalizate printr-o tehnologie nouă denumită fotografie panoramică. Astfel au ieșit la iveală semne ascunse, nemaivăzute.

Portretele principilor Gabriel Bathory și Kemeny Janos FOTO Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum de la Alba Iulia a fost înfiinţată în secolul al XVIII-lea de contele Ignatius Batthyany, episcop romano-catolic.

La fotografierea panoramică a picturilor aflate în pinacotecă au ieșit la iveală lucruri nemaivăzute până atunci. În urma aplicării acestei tehnologii moderne, zoom-ul digital al fotografiei a relevat - spre exemplu - două iniţiale pictate în ochii lui Gabriel Bathory (1608-1613), posibil iniţialele pictorului rămas necunoscut, potrivit reprezentanților bibliotecii.

Digitalizarea celor 11 portrete de principi ai Transilvaniei s-a încheiat cu nişte rezultate excepţionale. Tehnologia folosită de Călin Şuteu se numeşte fotografie panoramică şi nu seamănă cu nimic din ceea ce ştim că poate fi fotografierea obişnuită", au transmis cei de la Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naţionale a României.

Potrivit acestora, este vorba de o tehnologie specială, extrem de sofisticată, care creează fotografia din imagini compozite cu un câmp vizual uriaş şi cu o rezoluţie a unei asemenea fotografii de mărimea gigapixelilor (1000 Mpx).

Inițialele descoperite în ochii portretului lui Gabriel Bathory FOTO Biblioteca Batthyaneum

„Astfel, am reuşit să vedem pentru prima oară culorile posibile ale acestor tablouri, folosind doar filtre speciale, şi detalii nemaivăzute. Pentru a da un exemplu simplu, în cazul portretului lui Gabriel Bathory, zoom-ul digital al fotografiei a revelat două iniţiale pictate în ochii principelui: în ochiul stâng un A, iar în ochiul drept un I. Să fie oare vorba de iniţialele pictorului rămas necunoscut?", arată cei de la Batthyaneum, care adaugă că fără folosirea acestei tehnologii nu s-ar fi putut ridica această întrebare.

Despre Gabriel Bathory care a domnit în perioada 1608-1613, se ştie că a fost unul dintre cei mai detestaţi principi ai Transilvaniei, fiind asasinat de propriii soldaţi. Portretul în cauză, al cărui autor nu se cunoaşte, este realizat în ulei pe pânză, probabil în secolele XVII-XVIII, fiind foarte valoros din punct de vedere istoric.

„Merită precizat faptul că toate aceste portrete se înscriu într-o cronologie determinată, marcând poate cea mai importantă perioadă a principatului: Stephanus Bathori (1571-1575), Christophorus Bathori (1575-1581), Sigismundus Bathori (1581-1594, 1594-1598, 1598-1599), Andreas Bathori (1599), Stephanus Botckai (1604-1606), Sigismundus Rakozi (1607-1608), Gabriel Bathori (1608-1613), Gabriel Bethlen (1613-1629), Georgius Rakozi I (1630-1648), Georgius Rakozi II (1648-1657, 1659-1660) şi, în fine, portretul unui principe necunoscut", se mai menționează în comunicarea bibliotecii.

Principele necunoscut este, cel mai probabil, Kemeny Janos. Acesta din urmă este singurul tablou care nu are nicio inscripţie, aşa cum au toate celelalte: numele principelui, apoi titulatura „Princeps Transilvaniae”, însă detaliile vestimentaţiei şi delicateţea mâinilor sunt remarcabile.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile