Şcolile din Roşia Montană, afectate grav de inundaţii. Apel disperat pentru ajutor FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala de la Gura Roşiei a fost inundată

Viiturile produse la sfârşitul săptămânii trecute au afectat, pe lângă gospodăriile oamenilor, şi unităţi de învăţământ. La Roşia Montană situaţia este disperată.

Cea mai gravă situaţie din acest punct de vedere este la Roşia Montană, unde apa a intrat în Şcoala Gimnazială ”Cloşca” Cărpiniş, Şcoala Primară Gura Roşiei şi grădiniţa din Gura Roşiei.

Duminică şi luni, mai mulţi voluntari s-au mobilizat pentru a scoate mâlul rămas în urmă, dar efortul acestora trebuie susţinut şi cu resurse financiare pentru achiziţionarea de bunuri necesare elevilor în anul şcolar ce va începe în septembrie. 

”Şcolile din structurile arondate şcolii noastre au suferit mari pagube materiale. Apa a fost până la geamuri, în curte şi în interior, acum a rămas doar mâlul. Mobilierul şcolar este distrus, manualele şcolare, parchetul, pereţii dulapurile, etajerele, calculatoarele. Avem mare nevoie de ajutor sa refacem ceea ce am avut, sa putem intra la toamna în sălile de clasă cu elevii. Am fost întrebaţi cum putem fi ajutaţi. Oameni de bine vor sa ne ajute! Persoana de contact: director Caproş Gabriela Adela 0731-317116”, acesta este apelul lansat de reprezentanul Şcolii Gimnaziale ”Simion Balint”.

Un cont bancar pentru donaţii a fost deschis la Banca Transilvania: RO77BTRLRONCRT0006457501/CUI 12864507, titular - Şcoala Gimnazială ”Simion Balint”, Comuna Roşia Montană, nr. 188, jud. Alba, cod 517615.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

A furat cardul unei colege de serviciu şi a făcut 20 de cumpărături cu valori mai mici de 100 de lei

 

Florin Cîţu, în Apuseni. Premierul anunţă sprijin financiar urgent pentru oamenii afectaţi de inundaţii FOTO VIDEO

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online