Florin Cîţu, în Apuseni. Premierul anunţă sprijin financiar urgent pentru oamenii afectaţi de inundaţii FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul şi cei doi miniştri, în comuna Ocoliş
Premierul şi cei doi miniştri, în comuna Ocoliş

Premierul Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au fost prezenţi duminică în comuna Ocoliş pentru a analiza în teren efectele inundaţiilor produse la sfârşitul săptămânii trecute

La Primăria Ocoliş a avut loc şi o întâlnire cu primarii localităţilor din Apuseni afectate de fenomenele meteorologice extreme. Premierul a spus că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.

”Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai fi nevoie de o şedinţă de Guvern, ceea ce înseamnă că după ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea să primească susţinere financiară, materiale, tot ceea ce este nevoie. Sunt sume fixe, dar dacă este nevoie, se poate suplimenta. În acest moment, trebuie să ne asigurăm că oamenii pot să-şi recupereze şi să-şi repună gospodăriile cât mai repede în situaţia iniţială”, a declarat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

El a adăugat că faptul că nu au existat victime este un lucru bun, iar oamenii s-au avertizat între ei despre pericolul inundaţiilor. 

citu inundatii apuseni

”Acum urmează partea mai grea, pe termen scurt, să refacem tot ce s-a stricat. În primul rând începem cu gospodăriile oamenilor, acolo unde este nevoie, am discutat deja dacă este nevoie de apă, vom aduce containere de 1.000 de litri de apă ca să fie apă potabilă în zonă, dacă este nevoie de locuinţe, saltele, utilaje, de Armată, am vorbit cu domnul general (Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, n.r.) pentru personal, dar şi de utilaj greu pentru a ajuta. Toate resursele vor fi puse la dispoziţie pentru a rezolva cât mai repede. În primul rând gospodăriile cetăţenilor să poată să-şi revină cât de curând la normal, apoi vom începe şi cu arterele principale”, a mai spus Cîţu.

inundatii apuseni

Prim-ministrul a precizat că i-a asigurat pe primarii din Ocoliş, Roşia Montană, Câmpeni şi Abrud de toată susţinerea din partea Guvernului. Alături de cei trei membri ai Guvernului s-au aflat prefectul Nicolae Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ioan Dumitrel şi şefii structurilor MAI.

citu inundatii apuseni

„Fac apel la cei care au fost afectaţi să ia legătura cu primăriile. Am vorbit cu primarii, toate zonele afectate vor primi ce trebuie. Sunt sume fixe, dar dacă va fi nevoie, o să suplimentăm. Acum e importantă siguranţa oamenilor. Cei din Moldova au primit banii. Au fost inundaţii şi acolo şi în Ardeal şi aici se vor primi bani pentru a reface reparaţiile”, a declarat premierul Florin Cîţu.

inundatii apuseni

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a ajuns, duminică şi în comuna Sohodol, una dintre localităţile inundate din judeţul Alba şi a spus că necazul care s-a abătut asupra acestor români trebuie să găsească urgent răspuns la Guvern. Lucian Bode a afirmat că din evaluările făcute de prefectul judeţului Alba, sunt peste 120 de case afectate şi aproape 300 de cetăţeni evacuaţi.

inundatii apuseni

„Ce este foarte important este că nu avem victime. Sigur sunt pagube materiale însemnate, dar unul din motivele pentru care noi suntem astăzi aici şi echipele de evaluare sunt în teren este acela de a asigura cetăţenii din aceste localităţi încercate că vor primi de urgenţă ajutorul necesare. Solidaritatea în aceste momente este foarte importantă şi necazul care s-a abătut în urmă cu câteva zile peste aceste 13 localităţi, din care patru grav afectate, trebuie să găsească un răspuns urgent la Guvern”, a spus Lucian Bode.

Ministrul de Interne a mai spus că un asemenea dezastru a mai văzut în urmă cu mulţi ani, la Botoşani, când era parlamentar de Sălaj şi a fost cu mai multe echipe cu ajutoare în zonele calamitate. În judeţul Alba, au fost inundate sau afectate de alunecări de teren imobile din 13 localităţi. 18 case au fost afectate de viitura de la Ocoliş.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Viitură uriaşă la Abrud, în Munţii Apuseni. Cod roşu de inundaţii. Râul Abrudel a intrat în zeci de case VIDEO

 

Record istoric de precipitaţii în zona Ocoliş din Apuseni. Bilanţul negru al  viiturilor FOTO VIDEO

 

Dezastrul de la Ocoliş. Viitura a izolat comuna de restul lumii. 20 de persoane şi-au părăsit locuinţele FOTO VIDEO

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite