Satul turistic ascuns din Apuseni. Reportaj Deutsche Welle: „România are în mânecă mai mult decât vampiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O destinație turistică exclusivistă și spectaculoasă din Munții Apuseni a fost vizitată de jurnaliști de la Deutsche Welle. Rezultatul este un reportaj inedit care oferă și o altă perspectivă turistică a Transilvaniei, în afară de mitul Dracula.

Sătucul turistic din Munții Apusei FOTO Facebook/ Raven’s Nest

Raven’s Nest – The Hidden Village este situat la Sălciua, pe masivul Bedeleu, la peste 800 de metri altitudine. Destinația este descrisă drept un autentic paradis, cu munți, ape curate și bucătărie sustenabilă.

Satul turistic este în prezent una dintre cele mai exclusiviste destinații din România. 

Gândește-te la Transilvania și în curând îți va apărea imaginea Contelui Dracula! Dar această regiune din România are în mânecă mai mult decât vampiri: vaste zone de peisaje naturale curate și cultură autentică. Cuibul Corbului este ascuns în munții Transilvaniei. Acest refugiu izolat de lux celebrează natura și sustenabilitatea. Pentru mulți, acesta este luxul pe care România îl are de oferit ca destinație de călătorie, o lume departe de turismul de masă”, au transmis cei de la Deutsche Welle.

Raven’s Nest e mai mult un cătun decât o pensiune. Sătucul ascuns a fost construit prin ambiţia unui cuplu de tineri din Cluj şi a devenit un reper în turism. Întreaga zonă este una dintre cele mai spectaculoase din România, cu păduri întinse, culmi semeţe din piatră, peşteri şi chei care îţi taie răsuflarea.

Posibilităţile pentru turişti sunt nelimitate, este nevoie doar de timp pentru a cunoaşte ceea ce oferă natura în această parte a judeţului Alba.

Raven’s Nest se află în satul Sub Piatră, la 70 de kilometri de Cluj-Napoca şi la 90 de kilometri de Alba Iulia, în apropierea rezervației Cascada Vânătarele Ponorului, la o diferență de nivel de aproximativ 400 de metri de satul Sălciua de Jos. 

Căsuțele de la Cuibul Corbului FOTO Facebook Raven’s Nest

Raven’s Nest se promovează mai ales cu ajutorul turiştilor care-i trec pragul, în mare parte străini. Amplasat într-un loc de poveste, la poalele munţilor, are circuit închis şi se poate ajunge aici doar în baza unei rezervări. Oaspeţii au toate condiţiile pentru a se bucura de o escapadă de neuitat.

Casele sunt vechi de câteva sute de ani, cu acoperiş din şindrilă, cu şura acoperită cu paie, şi au fost recondiţionate în cel mai minuţios mod. Căsuţele şi celelalte construcţii din Raven’s Nest au 100-130 de ani vechime şi au fost achiziţionate din satele Munţilor Apuseni, din judeţele Cluj şi Alba.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”