Reacţia Cupru Min la percheziţiile privind furtul de combustibil: ”Cooperăm cu organele de anchetă. Compania va evalua exact prejudiciul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţi la depozitul şi garajul companiei situate în Dealul Ţofu - Roşia Poieni

Reprezentanţii companiei miniere Cupru Min Abrud susţin, într-un comunicat de presă, că societatea cooperează cu ”organele de anchetă pentru stoparea supra consumului de combustibil”. Un număr de 15 percheziţii au fost realizate miercuri la un sediu al firmei şi la 14 şoferi ai exploatării miniere suspectaţi de furt de combustibil.

”Compania a sprijinit şi sprijină demersurile organelor în drept şi a pus la dispoziţie toate mijloacele materiale şi umane necesare derulării acţiunii poliţiei din 26.09.2018, fără să fie afectată producţia. Conducerea executivă a Cupru Min a observat, în ultimul an, fluctuaţii, respectiv creşteri ale consumului de combutibil, peste cotele tehnico-economice prevăzute. Chestiunea a fost dezbătută şi în Consiliul de Administraţie al companiei, inclusiv sub aspectul suspiciunii de furt de combustibil, comis de către unii dintre angajaţii companiei. Ca urmare, am decis luarea tuturor măsurilor legale, inclusiv în plan penal, în cazul în care bănuielile se dovedeau justificate”, se afirmă în comunicatul companiei.

Reprezentanţii Cupru Min SA mai susţin că, după o investigaţie internă, au fost concediate 3 persoane şi informate organele de cercetare penală, în legătură cu acţiunile respectivilor angajaţi. ”În faza a doua, am constatat că, după o perioadă scurtă de revenire la cote normale, consumul de combustibil al camioanelor şi utilajelor a crescut semnificativ, din nou. În această situaţie, organele în drept au preluat şi continuat cercetările, cu mijloace specifice, pentru stoparea fenomenului. Compania va evalua exact prejudiciul şi se va constitui, dacă este cazul, ca parte civilă pentru recuperarea acestuia. Ca societate responsabilă faţă de angajaţii săi şi faţă de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea, Cupru Min va continua să facă toate demersurile necesare pentru înlăturarea celor care comit ilegalităţi”, se precizează în comunicat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 26 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, efectuează 15 percheziţii în patru localităţi din judeţul Alba (Abrud, Bucium, Lupşa, Bistra). Activităţile se desfăşoară la locuinţele a 14 persoane bănuite de furt de combustibil în dauna unei societăţi comerciale din Abrud precum şi la societatea comercială păgubită. Este vorba despre exploatarea minieră Cupru Min Abrud, iar persoanele vizate sunt angajaţi ai companiei.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 - 2018, cei 14 bănuiţi de furt, toţi angajaţi ai societăţii comerciale, în calitate de şoferi, ar fi sustras motorină din rezervoarele camioanelor şi utilajelor pe care lucrau. Aceştia ar fi depozitat motorina sustrasă la propriile domicilii, iar ulterior ar fi folosit-o, în scop personal, sau ar fi vândut-o către alte persoane. Prejudiciul total cauzat societăţii comerciale a fost estimat la 200.000 de lei. Poliţiştii vor pune în executare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Citiţi şi:

 

FOTO Artistul român care a cumpărat o şcoală într-un sat din Franţa şi a deschis un centru internaţional de artă

 

Scandalul de la vârful OIR POSDRU Centru, „rezolvat“ după vizita corpului de control. Ministrul a numit, temporar, un nou director executiv

 

FOTO Vizita lui Nicoale Ceauşescu la Baia de Arieş în 1976. Dictatorul anunţa oficial începutul exploatării de cupru în Apuseni

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate