Procesul pentru aurul de la Roșia Montană. Tribunalul de Arbitraj respinge un memoriu „Amicus Curiae” transmis de două ONG-uri

0
Publicat:

Tribunalul de Arbitraj de la Washington a respins un memoriu „Amicus Curiae” trimis în cadrul procesului Roșia Montană de către Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, parte a rețelei Mining Watch, și Greenpeace România.

Cariera de exeploatare de la Roșia Montană, aflată în conservare FOTO Adevărul

Amicus Curiae este o modalitate prin care cetățenii pot interveni într-un proces în care nu sunt părți directe. Acest memoriu este al treilea Amicus Curiae trimis de organizațiile de mediu din România în procesul de arbitraj de la Washington. Primele două au fost admise de către Tribunal.

Membrii Tribunalului au susținut prin decizia făcută publică recent că „cea mai importantă condiție, care este aceea de a «asista Tribunalul» în soluționarea problemelor aflate în fața sa, nu este îndeplinită”. Reprezentanții celor două organziații de preotecție a mediului au susținut că memoriul va ajuta la ”determinarea unei probleme de fapt sau de drept legate de arbitraj prin aducerea unei perspective, cunoștințe particulare sau înțelegere care este diferită de cea a părților în litigiu”.

Depun această petiție și memoriul amicus cu înțelegerea domeniului de aplicare a litigiului și cu o cunoaștere directă a proceselor judiciare și administrative (și a argumentelor juridice care stau la baza acestora) întreprinse de ei și de alte ONG-uri din România, care au dus la anularea autorizațiilor, a certificatelor de descărcare arheologică și a altor acte necesare pentru propunerea de exploatare minieră”, se precizează în hotărâre, cu privire la memorial depus de ONG-uri. S-a mai susținut că există „un interes public în ceea ce privește obiectul arbitrajului” și ”nu există nicio sarcină nejustificată sau efect perturbator asupra procedurii”.

Gabriel Resources împotrivă, Statul Român – de acord

Avocații companiei Gabriel Resources au cerut ca memoriul să nu fie admis drept probă în proces, în timp ce reprezentanții Statului Român au apreciat că documentul transmis de cele două organizații nu va prejudicia în mod injust niciuna dintre părțile la arbitraj”, solicitând admiterea acestuia.

„În ciuda stadiului tardiv al procedurii, pârâtul (Statul Român – n.r.) este în favoarea admiterii cererii, în conformitate cu politica sa de a asigura promovarea transparenței în cadrul acestor procedurI”, au transmis avocații.

În final, completul de arbitraj a respins cererea ONG-urilor din România. „Solicitanții clarifică faptul că scopul prezentării memoriului este de a ajuta Tribunalul în luarea deciziilor sale prin furnizarea de informații factuale cu privire la cererile prezentate de reclamanți, în prezentarea lor din 18 octombrie 2022, și nu intenționează să furnizeze mărturie sau argumente juridice. Tribunalul a analizat această chestiune în detaliu și a concluzionat că faptele invocate de reclamanți în această privință se află deja în dosar și au fost abordate de către părți. Prin urmare, nu consideră că argumente sau informații suplimentare cu privire la aceste aspecte vor ajuta Tribunalul în luarea deciziilor sale în această etapă, care este aproape completă.

Decizia Tribunalului nu este în contradicție cu interesul public evident în cauza de față și nici cu cerința de transparență. Atât reclamanții, cât și părțile au avut posibilitatea de a-și prezenta punctele de vedere și argumentele în fața Tribunalului. În plus, nu există nicio îndoială că transparența este prezentă și respectată în acest caz în conformitate cu regimul aplicabil”, se precizează în hotărârea din 27 iunie, publicată recent.

Procesul dintre Gabriel Resources și Statul Român, inițiat de compania minieră canadiană în 2015, pentru proiectul minier de la Roșia Montană, a ajuns în ultima fază de judecată. Compania canadiană cere daune de 4,7 miliarde de dolari pentru neaprobarea de către România a exploatării miniere din Munții Apuseni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort