Peste 1.000 de persoane au participat la ”Marşul pentru viaţă” organizat la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de persoane au participat sâmbătă la evenimentul „Marşul pentru viaţă” de la Alba Iulia, o iniţiativă civică, sub genericul “Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!”, sprijinit de Biserica Ortodoxă Română.

La Alba Iulia, manifestarea a început după ora 15.00, din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Participanţii au mers într-un marş, pe traseul str. Vasile Goldiş – Bd. Revoluţiei – Bd. Transilvaniei – Parcul Unirii – Piaţa Tricolorului – str. Mihai Viteazul. Au participat elevi, tineri, dar şi preoţi şi reprezentanţi ai tuturor confesiunilor religioase din Alba Iulia.

“Vrem să fim o voce pentru cei nenăscuţi, vrem să susţinem viaţa. Nu suntem aici ca să-i condamnăm pe cei care susţin avorturile, ci suntem aici ca să susţinem familia şi viaţa”, a spus unul dintre participanţi. Coloana de participanţi la marş a fost deschisă de un grup de copii, unul dintre ei purtând o cruce de mari dimensiuni, iar ceilalţi având pancarte cu mesaje precum ”Nu renunţa la copilul tău”, ”Copilul, dar de la Dumnezeu”, ”Protejaţi viaţa, este darul lui Dumnezeu” sau ”Mami te iubesc!”. 

Ulterior, grupul de participanţi s-a oprit în Cetatea Alba Carolina, pe esplanada dintre Catedrala Ortodoxă şi Caterala Romano-catolică, locul fiind ales simbolic în condiţiile în care la marş au participat oameni de toate confesiunile religioase. Pe esplanada dintre Catedrala Reîntregirii şi Catedrala romană-catolică „Sfântul Mihail”, cei prezenţi au rostit rugăciunea „Tată nostru” şi discursuri din partea reprezentanţilor cultelor creştine implicate în acest proiect, după care a urmat un scurt moment artistic, susţinut de către tineri liceeni şi studenţi.

“Potrivit învăţăturii creştine, viaţa este darul lui Dumnezeu faţă de oameni care trebuie preţuit şi protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viaţă şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup, omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu”, au precizat reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

În Eparhia de Alba Iulia, în colaborare cu reprezentanţii cultelor creştine (romano-catolic, greco-catolic, protestant şi neoprotestant), evenimentul a fost organizat în opt oraşe, potrivit Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care a sprijinit evenimentul.

Citiţi şi:

„Doamna Adi“, învăţătoarea din Apuseni care predă, de 18 ani, simultan la patru clase: „Nu mi-am căutat împlinirea în a avea rezultate deosebite şi laude“

Ziarul britanic The Times a scris în 1785 despre Horea, conducătorul Răscoalei ţărăneşti: „Un desperado îndrăzneţ“

Peştera Dâmbău, grota din Apuseni unde se găseşte „laptele de munte“

Povestea constructorului din Sebeş pasionat de bucătărie: „După 10 ore pe şantier, schimb salopeta cu şorţul“

Cum să faci o excursie deosebită cu un buget minim. Sfaturile „Iuliei din Alba Iulia“, tânăra care-şi povesteşte aventurile din diverse colţuri ale lumii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro