Percheziţii la două angajate ale CEC Bank din Zlatna suspectate că au furat peste 3 milioane de lei din banii a 108 clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la IPJ Alba au derulat, vineri dimineaţa, percheziţii în dosarul privind escrocheria de la CEC Bank Zlatna. Sunt vizate două angajate, suspecte de înşelăciune şi delapidare cu prejudiciu de peste 3,2 milioane lei.

„La data de 9 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează 4 percheziţii în Zlatna şi localitatea Tăuţi, la domiciliile şi proprietăţile unor persoane bănuite de delapidare şi înşelăciune. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele unei agenţii bancare şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit.

Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar. Prejudiciu total cauzat este de peste 3.200.000 lei, în dauna a 108 persoane vătămate. Au fost emise mandate de aducere pe numele celor două femei”, transmite IPJ Alba.

Plângerile au fost înregistrate la Poliţie, după ce oameni din zona Zlatna şi-au pierdut economiile din conturi. Aceştia au reclamat că au fost înşelaţi de două angajate CEC Bank. Două surori din Zlatna, angajate la CEC Bank, au lăsat fără banii din conturi mai mulţi clienţi. Oamenii au descoperit neregulile abia când au mers să ceară extrase de cont şi, iniţial, acestea nu le-au eliberat.

Femeile, care sunt surori, sunt acuzate că ar fi păgubit zeci sau chiar sute de clienţi ai băncii cărora le-ar fi retras ilegal diferite sume de bani din conturi. După câteva sesizări cele două angajate ar fi fost concediate sau suspendate din funcţii, situaţia lor actuală fiind neclară deoarece banca nu a emis o poziţie oficială. Reprezentanţii CEC Bank au anunţat doar că la sucursala din Zlatna a băncii fac o anchetă internă şi oferă tot sprijinul autorităţilor în acest caz, precizând că activitatea curentă a sucursalei se va desfăşura normal.

Mediatizarea cazului la sfârşitul lunii august a determinat, în următoarele zile, ca zeci de oameni să se adune în faţa sediului sucursalei CEC Bank din Zlatna pentru a-şi verifica conturile, pentru a-şi retrage banii sau alţii pentru a protesta fiindcă ar fi fost păgubiţi de două foste angajate ale băncii care le-ar fi sustras din banii economisiţi. Unii dintre clienţi au vrut doar să solicite extrase de cont pentru a-şi verifica conturile, alţii au dorit să îşi retragă sumele de bani economisite, însă mulţi dintre oameni au dorit să ceară explicaţii şi să protesteze deoarece le-ar fi dispărut sume de bani din conturi.

Unul dintre păgubiţi susţinea că din cont i-ar fi dispărut aproximativ 80.000 de euro, bani pe care i-ar fi economisit lucrând în străinătate. De asemenea, multe persoane vârstnice spuneau că le-ar fi dispărut din conturi sumele de bani pe care le economiseau de aproape o viaţă şi că cele două angajate ale băncii ar fi profitat de încrederea lor.

Citiţi şi:

 

Protest la filiala CEC din Zlatna după dispariţia unor sume mari din conturi. Un client reclamă furtul a 80.000 euro

 

Anchetă penală la filiala CEC Bank din Zlatna după ce două angajate ar fi sustras sume mari din banii clienţilor

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie