Păsări răpitoare din munții României. Imagini spectaculoase surprinse în Parcul Natural Apuseni VIDEO

0
Publicat:

Un film scurt spectaculos care surprinde speciile de păsări răpitoare din Parcul Natural Apuseni a fost realizat și făcut public de administrația arealului montan din zona de vest a României.

Pasăre răpitoare din Parcul Natural Apuseni FOTO captura video Youtube

Sunt prezentate imagini extraordinare cu cele mai frumoase păsări de pradă care trăiesc în această zonă. Documentarul prezintă cele mai importante specii: acvila, șoimul, huhurezul, ciuvica sau minunița și oferă informații foarte interesante.

Spre exemplu, aflăm că un răpitor de noapte consumă până la 1.000 de șoareci pe an și contribuie la controlul populațiilor de rozătoare.

Filmul a fost realizat în cadrul proiectului „Elaborarea instrumentelor pentru managementul adaptativ al capitalului natural din ariile protejate Parcul Natural Apuseni, ROSCI0002 Apuseni, ROSPA0081 Munții Apuseni – Vlădeasa și ROSCI0016 Buteasa” cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

„Avem plăcerea să lansăm filmul care abordează speciile de păsări răpitoare din Parcul Natural Apuseni și ariile naturale protejate integrate și nu în ultimul rând prezentarea ariilor naturale protejate administrate de către beneficiar si care fac obiectul prezentului contract”, au transmis reprezentanții Parcului.

În Parcul Natural Apuseni au fost confirmate până în prezent 108 specii de păsări. Păsările răpitoare sunt reprezentate de câteva perechi de acvilă de munte şi şoim călător care sunt rezidente în sit, alături de care se mai întâlnesc şi alte specii de interes comunitar pentru conservare precum viesparul şi şerparul. Mai sunt prezente perechi clocitoare în sit de vinderel roşu, şorecar comun, şoimul rândunelelor, uliul păsărar şi uliul porumbar. De asemenea, sunt prezente patru specii de răpitoare de noapte: huhurezul mare, buha, ciuvica şi minuniţa. 

Parcul natural se află în vestul țării, în partea central-estică a Munților Apuseni, înconjurat de Masivul Vlădeasa la nord, Munții Pădurea Craiului la nord-vest, Munții Bihorului la sud, Munții Gilău la est și Munții Codru-Moma la sud-vest. Este o arie protejată de interes național situată pe teritoriile administrative ale județelor Alba, Cluj și Bihor.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică