Orașul din Transilvania care a devenit independent energetic. Parc fotovoltaic pentru clădirile publice și iluminat

0
Publicat:

O primărie de oraș din Alba este printre primele din România care a finalizat o investiție într-un parc fotovoltaic prin care își asigură cea mai mare parte a consumului de energie electrică de către instituțiile publice.

Centrala fotovoltaică din Ocna Mureș FOTO captură video Youtube

Primăria Ocna Mureș a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de aproape 3 milioane de lei din fonduri Norvegiene. 

„Investiția este finalizată, recepția a fost făcută, avem și contorul pus, care funcționează de vineri. Produc curent și ne asigurăm consumul a tot ce înseamnă instituții publice din orașul Ocna Mureș. Investiția este făcută pe fonduri norvegiene, contribuția noastră este doar de 15% și sperăm că vom face o economie, potrivit calculelor noastre, în jur de 2 milioane de lei anual.

Este primul astfel de parc din județul Alba cu o capacitate mare. Produce circa 500 kW pe oră în capacitate maximă. Este important că am beneficiat de aceste fonduri norvegiene și că am încercat să fim independenți din punct de vedere al energiei electrice”, a declarat  primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, citat de ziarulunirea.ro.

Investiția este în valoare de 2.884.516,85 lei, fără TVA. „Desigur, între timp au depus și alte orașe proiecte pe fonduri europene pentru realizarea de parcuri fotovoltaice, dar Ocna Mureș este primul oraș care a realizat acest proiect. Aici, parcul este deja finalizat, se fac teste, iar energia este deja furnizată în rețea”, a completat primarul.

Banii economisiți vor putea fi cheltuiți pentru alte investiții. Pe lângă clădirea primăriei și iluminatul public, energia electrică va fi utilizată pentru două licee, o școală gimnazială, casa de cultură și biblioteca orășenească.

Orașul Ocna Mureș cuprinde șase localități și are o populație totală de circa 12.000 de locuitori. Tot aici, în luna mai 2023, a fost inaugurat un nou complex balnear, investiție de 7 milioane de euro derulată de Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile