O pacientă cu cancer obține în justiție tratament gratuit cu un medicament ce costă 5.000 de euro. Rata de supraviețuire este de 80%

0
Publicat:

O pacientă care suferă de cancer a reușit să obțină în justiție tratament compensat integral de la bugetul asigurărilor de sănătate pentru un tratament cu un medicament care costă 5.000 de euro.

Femeia suferă de cancer gastric FOTO Unsplash

Procesul s-a desfășurat în cadrul unei cereri de ordonanță președințială, care a fost admisă la Curtea de Apel Alba Iulia în 30 octombrie 2023.

Instanța din Alba Iulia a admis în ultimele luni mai multe cereri de acest gen, marea majoritate formulate de pacienți care suferă de cancer.

Femeia (Monica D.) a cerut instanței de judecată să dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâţilor (Ministerul Sănătății, CNAS, Guvernul României și Agenția care se ocupă de reglementarea medicamentelor) la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo).

Pacienta suferă de cancer gastric și medicul curant a stabilit începerea tratamentului cu chimioterapie - un tratament cunoscut a fi deosebit de agresiv, însă ca urmare a unor teste s-a descoperit ca organismul reclamantei va răspunde foarte bine tratamentului cu imunoterapie, prin utilizarea de Nivolumab.

Stare de sănătate net ameliorată

Tratamentul afecţiunilor pentru care Nivolumab este indicat, între care și afecţiunea de care reclamanta suferă, doar cu chimioterapie are 20% rata de supravieţuire și asta doar pe perioada cât corpul răspunde la chimioterapie.

În schimb tratamentul asociat chimioterapie + Nivolumab crește rata de supravieţuire la 76/80%. Este și singurul tratament care poate fi administrat când chimioterapia nu mai poate fi aplicată și funcţionează la fel de bine, fără efecte secundare.

Aşadar, la recomandarea medicilor, și dorinţa de viață a reclamantei, alături de eforturile financiare ieșite din comun ale întregii familii, s-a reuşit procurarea acestui medicament, însă cu sacrificii enorme.

Iar având în vedere aceste sacrificii, raportate la suma de bani necesară lunar pentru urmarea acestui tratament - 5.000 euro, ele din păcate nu mai pot fi continuate, astfel urmând a fi pusa în pericol viața reclamantei”, a susținut femeia în cererea de ordonanță președințială depusă la instanță.

În plus, medicul oncolog care urmărește starea de sănătate a pacientei a constatat că este net ameliorată odată cu folosirea acestui medicament. 

CNAS a început o anumită procedură de includere a acestui medicament pe lista celor compensate, însă Ministerul Sănătății nu a transmis documentația necesară în vederea finalizării acestei proceduri, de mai bine de șase luni de zile.

Statul, obligat să asigure dreptul la viață

Instanța a aprobat cererea reclamantei, iar magistratul susține că „o soluţie contrară ar constitui, o lezare gravă a dreptului la viaţă şi sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi şi libertăţi fundamentale”.

Atât timp cât reclamanta este asigurată în sistemul public de sănătate şi a dovedit că suferă de o afecţiune gravă, confirmată medical şi de natură să îi pună în pericol viaţa, autorităţilor statului le incumbă obligaţia de a înlătura riscul care îi ameninţă sănătatea reclamantei.

Atât timp cât prescriptorul medicamentului este un medic din specialitatea oncologie medicală și cât timp s-a dovedit ştiinţific eficienţa acestuia şi în alte cazuri, limitarea prin lege a prescrierii medicamentului în vederea rambursării în sistemul de asigurări sociale de sănătate doar pentru anumite indicații terapeutice este o măsură abuzivă a autorităților care nu respectă obligaţiile pozitive care decurg din obligativitatea respectării dreptului la viaţă al fiecărei persoane”, a precizat judecătorul în încheiere.

Potrivite acestuia, „omisiunea nejustificată a autorităţilor de a-i asigura reclamantei acces gratuit la tratamentul prescris de medicul curant pentru indicaţia sa terapeutică şi imposibilitatea reclamantului de a-şi asigura în continuare din fonduri proprii tratamentul ar putea contribui în mod iremediabil la agravarea stării sale de sănătate”.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat