FOTO Geamăna, satul din Apuseni „furat“ de sterilul de la mina de cupru din Roşia Poieni

Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a  acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.

Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa.

La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil,  că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna.  Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete.

Mâlul cenuşiu, la ştreaşina Bisericii

Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme,  cum spun localnicii.  Tot pe deal a fost 

ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns,însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici  a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana.

„Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970.  Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când torni în ele sânje“, spune cu năduf unul dintre oamenii care au rămas în Geamăna, Nicolaie Praţa. Gospodăria sa este ca pe o insuliţă, între două dintre pâraiele otrăvite, după cum le numeşte. La câteva sute de metri de muntele alb de steril şi tot cam atâta de lacul artificial.  Bunul Neculai, cum îi spun vecinii, are vocea tremurândă când deschid subiectul cu expropierile făcute de stat în anii 1980 şi-l întreb de ce a ales să rămână aici.

Cronica distrugerii satului

„Când or vinit domnii cu executarea, n-or vrut să-mi ia tot pământu ce-l aveam, rămâneau multe hectare pe dinafară. Nici bani nu luam prea mulţi. Apoi, ne-am gândit cum să lăsăm tot ce am construit aici şi să plecăm. Uite aşa am ajuns să vedem pâraiele aste otrăvite, cum se duce la fund casă după casă, cârciuma unde se adunau oamenii satului şi apoi şi biserica, după cum vedeţi se scufundă şi ea.  După mine satul va fi mort, când biserica va fi acoperita de tot de steril“, susţine cu înverşunare  Niculai Praţa.

Cum s-a ajuns ca satul Geamăna, un fel de „Bărăgan al Lupşii“, după cum îi spune soţia lui  Praţa, să fie aproape pustiu? Ne răspunde tot bunul Niculai. Dintre nişte hârtii îngălbenite de vreme scoate un fel de cronică a distrugerii, un caiet studenţesc pe care omul şi-a trecut memoriile. Aşa aflăm câte case mai sunt în picioare în fiecare cătun. „Uite, aice o fost satul Şasa, o mai rămas din el 4 căsi, în  Trifeşti mai sunt 5 căsi. Totul s-a distrus. Sunt sate care nu mai există pe hartă, numai atâta că stau în ele oameni uitaţi de lume cum sântem noi, câteva suflete aici “, spune vârstnicul.

Şi-a căutat dreptatea la Regina Angliei

Convins că a fost tras pe sforă de stat a scris mai multe memorii către miniştri, ba a fost şi în audienţe la Bucureşti. Omul auzise că Anglia e ţara în care dreptatea e sfântă, aşa că a făcut cunoscut blestemul care s-a  abătut asupra satului Geamăna şi Reginei, printr-o scrisoare.

15 milioane de euro pentru rezolvarea problemelor de mediu

În iazul de Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, ajung rezidurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi.  Mai exact are un singur baraj.  Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face ecologizarea apelor din iaz. Şi, asta pentru că barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă.

Licenţa pentru exploatarea cuprului de la Roşia Poieni aparţine companiei Cupumin Abrud. Cele mai recente evaluarări ale Ministrului Mediului arată că în zonă ar fi nevoie de investiţii de mediu în valoare de 15 milioane de euro. Autorizaţia integrată de mediu emisă de Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu pentru iazurile de decantare şi haldele de steril rezultate din procesul de extracţie-procesare a expirat la sfârşitul anului 2011. Înainte de Revoluţie, mina de cupru de la Roşia Poieni lucrau 3.000 de salariaţi. Acum, au rămas 200. S-a încercat şi o privatizare a societăţii din Apuseni, în martie 2012, finalizată cu un eşec.