FOTO DOCUMENT Scrisori, note şi rapoarte ale corifeiilor Şcolii Ardelene
0Documentele expuse în Catedrala Mitropolitană din Blaj, judeţul Alba, aduc în prim plan atât preocupările intelectuale, dar şi cele administrative ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene, mişcare culturală ce a contribuit nu numai la emanciparea spirituală şi politică a românilor transilvăneni, ci şi la a celor de peste Carpaţi.
Preocupările intelectuale, dar şi administrative ale corifeilor Şcolii Ardelene- Ioan Budai Deleanu, Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu-pot fi reconstituite cu ajutorul unor documente de arhivă, ce vor fi expuse, sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17.00, în Catedrala greco-catolocă din Blaj.
Cel mai vechi document din depozitele Arhivelor Naţionale Alba care face referire la Şcola Ardelenă este datat august 1785. Actul este tocmai solicitarea lui Petru Maior, pe atunci preot în Reghin, de numire în funcţia de protopop al Gurghiului, scaun pe care l-a ocupat timp de 24 de ani(1785-1809). Din această perioadă se păstrează rapoarte, scrisori şi note privind probleme de stare civilă. Din acestea aflăm, spre exemplu, că un preot a cununat ilegitim o credincioasă, iar când mai marii Bisericii i-au cerut explicaţii, a ales fuga peste Carpaţi. Tot din documente aflăm despre recomandările lui Petru Maior pentru înscrierea la studii teologice a unor tineri, dar şi strădaniile sale de păstrare a unor lăcaşe de cult, în condiţiile în care mai marii perioadei încercau să le distrugă.
Printre exponate este şi scrisoarea prin care se comunică numirea lui Samuil Micu ca cenzol al Tipografiei Universităţii Regale din Pesta, în 1804. Aprecierea pentru activitatea tipografică desfăşurată de Micu se găseşte într-un concept al unei scrisori a episcopului Ioan Bob. Ultimul document expus la Blaj este scrisoarea prin care Samuil Vulcan, episcopul greco-catolic din Oradea anunţă decesul lui Petru Maior, ultimul reprezentant al Şcolii Ardelene.
La Arhivele Naţionale Alba, în cei 8, 5 kilometri de documente, se găsesc foarte puţine dovezi despre Şcoala Ardeleană sau provin de la reprezentanţii acesteia. O parte au ajuns la Cluj Napoca, altele au luat drumul Budapestei şi Vienei...
Ce a fost Şcoala Ardeleană
Reprezentanţii Şcolii Ardelene au adus argumente istorice şi filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din Dacia, teză cunoscută şi sub numele de latinism. Unul din documentele cele mai importante ce poartă amprenta Şcolii îl constituie petiţia Supplex Libellus Valachorum (1791, 1792), o cerere adresată împăratului Leopold al II-lea, în vederea recunoaşterii naţiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat Transilvania. O altă realizare notabilă a fost introducerea grafiei latine în limba română, în locul scrierii chirilice. Principalele centre culturale au fost: Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş.
Un paradox al culturii române sunt interpretările asupra Şcolii Ardelene. Pe de-o parte, se elogiază meritele grupului de învăţaţi greco-catolici de-a fi fundamentat istoriografia, lingvistica, literatura şi mişcarea de emancipare naţională transilvăneană. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a canonizat clericii şi monahii ce-au stârnit răzvrătiri contra uniţilor în acea vreme. În 21 octombrie sunt prăznuiţi cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie, credinciosul Nicolae Oprea (toţi trei canonizaţi în 1955) şi sfinţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş (canonizaţi în 1992). (Articol scris de Nicu Neag)
FOTO Grotele în care s-au ascuns „haiducii anticomunişti” pe Muntele Mare
FOTO Ofertă inedită la o casă de vacanţă din Apuseni: „baie la ciubăr“ în loc de clasica piscină