Fost director de la CAS Alba, trimis în judecată de DNA. Gheorghe Muntean a recunoscut faptele pentru 3 ani de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Muntean a recunoscut faptele pentru care a fost cercetat de procurori

Fostul director de relaţii contractuale al Casei de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Muntean, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia pentru că a înlesnit relaţii comerciale ale instituţiei cu firma fiului său şi cu cabinetul medical al soţiei. Inculpatul este acuzat de conflict de interese, fals intelectual, uz de fals şi alte infracţiuni pe care le-a recunoscut.

Ghorghe Muntean a fost trimis în jduecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:  

- intermediere de operaţiuni comerciale pentru un agent economic privat; 

- efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; 

- conflict de interese; 

- fals intelectual, în formă continuată (10 acte materiale); 

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (75 acte materiale);  

- uz de fals, în formă continuată (10 acte materiale); 

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 

Începând cu anul 2001, inculpatul Muntean Gheorghe a fost numit în funcţia de director relaţii contractuale la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Alba Iulia. În perioada 2011-2012, în această calitate, a desfăşurat activităţi de intermediere şi a înlesnit efectuarea unor operaţiuni comerciale şi financiare pentru un agent economic privat, la care fiul său era asociat.

În aceeaşi perioadă a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o ocupa, pentru acelaşi agent economic privat, semnând contracte, acte adiţionale, documente justificative şi deconturi pe care le-a folosit, fiind depuse la CJAS Alba Iulia, în scopul producerii de consecinţe juridice, respectiv decontarea unor servicii medicale. De asemenea a susţinut în mod constant interesele financiare ale soţiei sale, medic de familie aflat în relaţii contractuale cu C.J.A.S. Alba şi ale firmei, la care fiul său era asociat, semnând contracte, acte adiţionale, documente justificative şi deconturi referitoare la relaţia contractuală dintre C.J.A.S. Alba şi aceste persoane.

Mai mult, în cursul lunii iunie 2012, inculpatul Muntean Gheorghe a dispus decontarea cu celeritate a sumelor de bani la care aveau dreptul, către firma respectivă şi cabinetul medical al soţiei sale, înaintea celorlalţi beneficiari. Totodată, având informaţii că urmează să aibă loc o acţiune de control din partea Corpului de Audit Regional Braşov pentru a verifica dacă există situaţii de conflict de interese, inculpatul Muntean Gheorghe, a întocmit în fals un număr de 4 înscrisuri (2 contracte de asistenţă medicală şi anexele acestora), atestând în mod nereal, că reprezentantul C.J.A.S. Alba Iulia este o altă persoană, în scopul ascunderii stării de incompatibilitate în care se afla cu cabinetul medical al soţiei sale.

Tot cu această ocazie a întocmit în fals - prin contrafacerea subscrierii – un număr de 6 înscrisuri oficiale(contracte de furnizare servicii medicale în asistenţă medicală), semnând în locul reprezentantului firmei, al cărei asociat era fiul său. În aceeaşi perioadă, inculpatul Muntean Gheorghe a intermediat operaţiuni comerciale pentru aceeaşi firmă, al cărei asociat era fiul său, efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, întocmind în fals 75 înscrisuri sub semnătură privată - prin contrafacerea subscrierii – şi semnând la rubrica administrator în locul acestuia, prin aplicarea unor semnături care au dat aparenţa că aparţin persoanei îndrituite să semneze. Toate documentele întocmite în fals au fost folosite ulterior, fiind depuse la C.J.A.S. Alba Iulia, în scopul producerii de consecinţe juridice. 

”În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Muntean Gheorghe a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu aplicarea următoarei pedepse şi a modalităţii de executare a acesteia: 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Alba”, se afirmă în comunicatul DNA Alba.

VIDEO Comisarul Traian Berbeceanu, desemnat ”poliţistul anului 2013” de sindicatul naţional SNPPC

UPDATE Procurorul Nicolaie Cean, urmărit penal în dosarul ”Berbeceanu”, a contestat măsura controlului judiciar

Şeful DIICOT Alba Iulia, procurorul Ioan Mureşan, urmărit penal şi pus sub control judiciar în dosarul Berbeceanu

Bărbatul acuzat că l-a mituit pe Traian Berbeceanu a fost reţinut. Referatul procurorilor DIICOT Alba Iulia din 2013

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews