Faimosul manuscris medieval Codex Aureus, aflat la Biblioteca Batthyaneum, propus pentru lista UNESCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La biblioteca din Alba Iulia se află prima parte a manuscrisului Codex Aureus

Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental aflat într-o colecţie din România, ar putea fi înscris pe lista UNESCO.

Codex Aureus, faimosul manuscris medieval, se află în colecţia Bibliotecii Bathyaneum din Alba Iulia. 

Şeful interimar al filialei Batthyaneum a Bibliotecii Naţionale a României, Cristian Mladin, a anunţat, miercuri, în cadrul unei eveniment organizat cu prilejul primei ediţii a ”Zilei Porţilor Deschise” la această bibliotecă din Alba Iulia, că, datorită iniţiativei unui profesor din Trier, se fac demersuri pentru ca cele 9 codice existente ”să intre pe lista UNESCO”.

Prezent la eveniment, managerul Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, fost ambasador al României la UNESCO, a confirmat existenţa acestui proiect, intitulat ”Memoria lumii”.

”Este o iniţiativă, la care vrem să ne raliem, aceea de a înscrie toate aceste Codex-uri, care sunt, cred, la nivel european vreo 9, şi cel care se află aici (la Batthyaneum - n.r.) este unul dintre ele, de a fi înscrise în acest proiect 'Memoria lumii', gestionat de UNESCO, ceea ce ar fi o recunoaştere implicită a valorii acestei piese de patrimoniu”, a declarat presei Adrian Cioroianu, citat de Agerpres.

Codex Aureus este scris cu cerneală de aur şi se află depozitat în camera intitulată Tezaur, o încăpere blindată, fiind păstrat în condiţii speciale şi verificat periodic din punct de vedere al conservării sale. Manuscrisul figurează de-a lungul timpului în inventar sub cinci - şase denumiri diferite, de unde şi speculaţia că nu ar fi fost clasat.

Paginile manuscrisului în format digital:

Manuscrisul latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expediţiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. Textul manuscrisului are 238 foi şi Tetraevanghelul (adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Noul Testament).

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filiala Bibliotecii Naţionale, deţine prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei şi Marcu), 111 foi, cealaltă parte cu evangheliile lui Luca şi Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vaticane din Roma. Coperţile 1 şi 4, lucrate în plăcuţe de fildeş, se află la Londra şi Roma.

Specialiştii consideră că manuscrisul s-a executat la curtea împăratului Carol cel Mare la Aachen, prin anul 810 şi donat apoi mănăstirii din Lorsch, pe la 820. Valoarea lui adevărată constă nu atât în textele biblice, care se mai găsesc şi în alte manuscrise, ci în bogata decorare a manuscrisului cu miniaturi, iniţiale şi chenare de o execuţie remarcabilă. Cu toate că manuscrisul are în ansamblu o unitate, totuşi prima parte, care se află la Alba Iulia, este mai bogat ornamentată, are compoziţii originale de o mare prospeţime. Aceasta a determinat pe unii cercetători să considere această parte mai veche, de pe la 790, pe când cea de-a doua, care reproduce numai unele modele bizantine, ceva mai târziu, pe la 810.

Vă mai recomandăm:

 

Soţ şi soţie fără să vorbească o limbă comună. De ce a fost returnată o vietnameză din România

 

Arhiepiscopul Irineu îi îndeamnă pe enoriaşi să asculte de sfatul medicilor: „Doctorului dă-i cinstirea ce i se cuvine”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!