Enigma scheletelor medievale din Alba. Șantierul arheologic este în zona unor vestigii romane FOTO

0
Publicat:

Trei morminte medievale timpurii, în care au fost găsite rămășițe umane, au fost scoase la suprafață și cercetate la o activitate de descărcare arheologică a unui teren din apropierea centrului municipiului Alba Iulia.

Unul dintre mormintele medievale descoperite la Alba Iulia FOTO Muzeul Unirii

Zona este deosebit de bogată din punct de vedere arheologic, aici fiind descoperite numeroase obiecte și construcții din perioada romană. Au fost identificate noi drumuri, clădiri și ateliere din care s-au păstrat o parte dintre ziduri. S-au găsit și fragmente de mozaic roman realizat din mici cubulețe de piatră, dar și o diplomă militară romană din bronz sau un vas de tip „mortarium” utilizat în bucătărie. De asemenea a ieșit la iveală celebru sistem de încălzire prin pardoseală (hipocaust) al romanilor.

Pe terenul studiat urmează să fie construit un hotel, iar pentru investitori se va impune găsirea unor soluții tehnice de protejare, conservare și punere în valoare a patrimoniului arheologic din acest punct al marelui sit roman. Cele trei mormite medievale, în care au fost îngropați doi adulți și un copil, au fost găsite în apropierea descoperirilor din perioada romană. Vechimea acestora este de 800 - 900 de ani.

Activități de cercetare FOTO Muzeul Unirii

„Aceste descoperiri sunt reprezentate de complexe atât cu caracter domestic, dar și cu caracter funerar. Cele de tip domestic constau într-o locuință de tip bordei, în care au fost identificate urmele unui zonei de cuptor, dar și fragmente ceramice specifice periodei. Complexele funerare sunt reprezentate de câteva morminte de inhumație, în care defunții au fost depuși, ori în poziție chircită, ori întinși pe spate.

Datorită inventarului funerar sărăcăcios sau lipsei acestuia, maniera în care au fost descoperite scheletele, nivelele stratigrafice arheologice în care au fost identificați, existența altor elemente din perioada respectivă, din zona cercetată cât și similitudini punctate în bibliografia de specialitate, indică un orizont cronologic al secolelor X-XI.

Informațiile despre defuncți obținute în teren vor trebui corelate cu alte date, în special cu cele rezultate în urma analizelor antropologice. Aceste descoperiri sunt încă o dovadă, că în fostele așezări urbane romane, la sute de ani distanță, și-au găsit refugiu comunități umane care, chiar dacă au avut o existență mult mai modestă, fără factorul spectaculos, dar la fel de importantă”, a spus arheologul Anca Matiș, citat de Alba24.

Rămășițe umane FOTO Muzeul Unirii

La activitățile de cercetare a participat și o echipă de tineri arheologi voluntari din Marea Britanie.

Un pas suplimentar foarte important a fost realizarea unui model 3D in situ a scheletului descoperit și încărcarea modelului tridimensional pe platforma Sketchfab. Au fost realizate peste 70 de fotografii de detaliu care au fost prelucrate digital pentru realizarea modelului 3D. Din aceste imagini au fost extrase peste 7,3 milioane de puncte (pixeli) care au format un nor de puncte (point cloud). Acesta a generat un mesh 3D solid peste care a fost aplicată o textură HD. Modelul 3D a fost exportat in formatul standard și a fost încărcat și publicat pe o platformă specializată – platforma unde publicul larg are acces liber de vizualizare a colecțiilor arheologice 3D ale Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”, a spus arheologul Andrei Iosif Buta.

FOTO Muzeul Unirii

Fotogrametria a fost realizată de voluntarul Cameron Black, arheolog în York, Marea Britanie. Activitățile de cercetare în zona respectivă continuă, acesta fiind unul dintre cele mai mari șantiere arheologice din ultimii ani, din județul Alba.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare