Directorul adjunct de la cea mai profitabilă companie minieră din România, depistat în incompatibilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Tomuş este director general adjunct la Cupru Min Abrud. Foto: arhiva personală

Directorul general adjunct al companiei miniere de stat Cupru Min SA Abrud, Dorel Tomuş, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Raportul de evaluare a fost emis în 28 martie 2022, dar nu a fost făcut public de către instituţie aşa cum procedează în toate cazurile similare. Cazul a devenit public odată ce directorul de la Cupru Min a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia. 

ANI consideră că Dorel Tomuş s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2018-2019, când a deţinut simultan funcţiiile de consilier judeţean şi director general al Cupru Min SA Abrud. Tomuş a fost ales pe lista de consilieri judeţeni a PSD în 2016 şi a părăsit Consiliul Judeţean în martie 2019. Şi-a motivat demisia prin faptul că era prins în proiectul de dezvoltare a companiei Cupru Min, iar timpul nu îi permitea să fie prezent la toate şedinţele. 

Raportul de evaluare are la bază prevederea legală potrivit căreia funcţia de consilier judeţean este incompatibilă cu cea de ”preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la (...) regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Tomuş s-a apărat susţinând că societatea Cupru Min SA nu este una de interes naţional, astfel încât starea de incompatibilitate nu ar fi existat. Reprezentanţii ANI nu au fost de acord cu această apărare şi au decis să emită raportul de evaluare. Compania minieră din Abrud are ca acţionar unic Ministerul Economiei. Dorel Tomuş este în prezent director general adjunct la Cupru Min SA. În 2021, societatea a avut un profit record, de peste 3 milioane de euro.

Liderii PSD Alba fac presiuni la Ministerul Economiei pentru ca Tomuş să fie numit din nou director general al societăţii. Recent a fost schimbat consiliul de administraţie al societăţii, trei dintre cele patru persoane numite fiind apropiate de PSD. De altfel, preşedintele CA-ului, Călin Bodea, este şi preşedintele organizaţiei PSD a oraşului Câmpeni şi fost secretar de stat la Ministerul Economiei.

Vă mai recomandăm:

 

Destinul secretarului Marii Uniri de la 1918. Silviu Dragomir, închis pentru că a fost în guverne „burghezo-moşiereşti“

 

Sătucul cu 600 de locuitori transformat într-un centru logistic pentru toată Transilvania

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție