De unde provine termenul „carantină”. Legătura cu un oraş celebru din Italia, ţara cel mai greu încercată de epidemie
0Termenul "carantină" este foarte cunoscut italienilor, ţară care este cel mai mult afectată în prezent de epidemia de coronavirus.
Termenul "carantină" provine din dialectul veneţian al italienescului ”quaranta giorni”, care însemna ”40 de zile” şi se datorează izolării pe o astfel de perioadă a navelor şi a persoanelor ca măsură de prevenire a bolilor legate de ciumă.
Între 1348 şi 1359, ”moartea neagră” a şters aproximativ 30% din populaţia Europei şi un procent semnificativ din populaţia Asiei. Un astfel de dezastru a determinat guvernele să stabilească măsuri de retenţie pentru a trata epidemiile recurente. Un document din 1377 prevede că, înainte de a intra în oraşul Ragusa (Dubrovnik modern în Croaţia), noii veniţi au trebuit să petreacă 30 de zile (un trentine) într-un loc restrâns (iniţial insule din apropiere) aşteptând să vadă dacă simptomele morţii negre ar avea loc de dezvoltare.
În 1448, Senatul veneţian a prelungit perioada de aşteptare la 40 de zile, dând astfel naştere termenului de „carantină”. Carantina de patruzeci de zile s-a dovedit a fi o formulă eficientă pentru tratarea focarelor de ciumă. Conform estimărilor actuale, ciuma bubonică a avut o perioadă de 37 de zile de la infecţie până la moarte; prin urmare, carantinele europene ar fi avut un mare succes în determinarea stării de sănătate a echipajelor de la potenţialele nave de comerţ şi furnizare.
Alte boli au împrumutat carantina înainte şi după devastarea ciumei. Cei suferinzi de lepră au fost izolaţi istoric pe
termen lung de societate şi s-au făcut încercări de a verifica răspândirea sifilisului în nordul Europei după 1492, apariţia febrei galbene în Spania la începutul secolului XIX şi sosirea holerei asiatice în 1831. Veneţia a luat rolul de a lua măsuri pentru a verifica răspândirea ciumei, numind trei gardieni ai sănătăţii publice în primii ani ai morţii negre (1348). Navele care erau în carantină arborau un steag (foto dreapta) galben-negru pentru a semnaliza situaţia în care se află.
Următoarea înregistrare a măsurilor preventive vine de la Reggio/Modena în 1374. Veneţia a fondat primul lazaret (pe o insulă mică învecinată cu oraşul) în 1403. În 1467, Genova a urmat exemplul Veneţiei, iar în 1476, vechiul spital lepros din Marsilia a fost transformat în spital de ciumă. Marele lazaret din Marsilia, poate cel mai complet de acest gen, a fost fondat în 1526 pe insula Pomègues. Practica lazaretelor mediteraneene nu diferă de procedura engleză în comerţul levantin şi nord-african. La sosirea holerei în 1831, au fost înfiinţate câteva lazarete noi în porturile vestice, în special o unitate foarte extinsă în apropiere de Bordeaux, după care s-a transformat într-o altă utilizare.