Curtea Europeană de Justiție dă peste cap o decizie CCR. Dosarul privind abuzurile împotriva lui Traian Berbeceanu, reluat

0
Publicat:

Celebrul dosar privind represiunea nedreaptă a procurorilor DIICOT asupra fostului comisar șef Traian Berbeceanu, fost comandant al BBCO Alba Iulia, a fost reluat după trei ani.

Berbeceanu, în vremea când conducea BCCO Alba Iulia FOTO Adevărul

Cauza se află în faza de apel la Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost suspendată în noiembrie 2019, după ce magistrații au decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Sesizarea a fost determinată de o decizie a Curții Constituționale potrivit căreia a existat un conflict între ÎCCJ şi Parlament în ceea ce priveşte constituirea completelor de trei judecători”. Cu alte cuvinte, cauzele în care sunt judecate fapte de corupție ar fi trebuit să fie judecate de magistraţi specializaţi.

Sesizarea instanței din România a fost judecată de CJUE în noiembrie 2022 care a dat dreptate magistraților români. CJUE a decis că judecătorii nu sunt obligați să aplice hotărârile Curții Constituționale, dacă acestea contravin Tratatului Uniunii Europene.

Primul termen al dosarului, după decizia CJUE, a avut loc în 16 ianuarie 2023, judecata fiind amânată pentru 20 februarie. Dincolo de decizia CJUE, acum se va pune problema prescrierii faptelor, având în vedere că acestea au avut loc până în 2013.

Pe 26 mai 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 - mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripției penale. Dintre faptele judecate în acest dosar, cea mai gravă este cea de represiune nedreaptă, pedepsită cu maximum 10 ani de închisoare. 

Berbeceanu achitat, procurorii condamnați

În 30 iunie 2016, la doi ani de la începerea procesului, fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost achitat în dosarul penal deschis de DIICOT iar procurorii acuzaţi de DNA că au fabricat probele care au dus la incriminarea, arestarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. De asemenea, Traian Berbeceanu ar fi trebuit să primească peste 100.000 de euro, daune morale şi materiale de la foştii săi anchetatori.

Fostul procuror Ioan Mureşan, de la DIICOT Alba Iulia, a primit 7 ani de închisoare pentru represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual. Poliţistul Alin Mirel Muntean a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru represiune nedreaptă şi fals intelectual, iar ex-procurorul Nicolaie Ioan Cean, tot de la DIICOT, a primit 2 ani cu executare pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.

Iniţial, dosarul a avut două părţi, iar inculpaţii au fost trimişi în judecată separat: lotul „Berbeceanu” de către DIICOT la Tribunalul Bucureşti, iar lotul „Mureşan” de către DNA la ÎCCJ. Judecătorul de fond, de la instanţa supremă, a decis conexarea celor două cauze într-un singur dosar.

Traian Berbeceanu s-a pensionat în 2018, ulterior intrând în politică. A fost o perioadă prefect al Capitalei, iar din aprilie 2021 este manager public al municipiului Deva.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători