Cum şi-au câştigat doi consilieri locali PSD mandatele în justiţie. Decizii contradictorii după hotărâri definitive de incompatibilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Alba a admis apelurile formulate de doi consilieri locali aleşi, cu probleme de integritate, şi a validat mandatele acestora. Iniţial, instanţele de fond au respins cererile birourilor electorale locale.

Este vorba despre consilierii locali aleşi Traian Ursaleş la Meteş şi Dănuţ Bârzan la Lupşa. Ambii au pierdut alegerile pentru funcţiile de primar dar au obţinut mandate de consilier.

În cazul ambilor, Agenţia Naţională de Integritate a transmis la instanţe documente din care rezultă că aceştia nu ar fi avut dreptul să ocupe funcţia publică în noul mandat ca urmare a constatării unor situaţii de incompatibilitate, în 2018 şi 2019. Judecătoriile din Câmpeni şi Alba Iulia au respins validarea mandatelor, dar, în apel, la Tribunalul Alba, cei doi reprezentanţi PSD au primit acceptul pentru a deveni consilieri locali în cele două comune.

”Anulează sentinţa civilă atacată şi procedând la judecarea în fond a cauzei: Admite propunerea Secretarului general al U.A.T. comuna Lupşa şi validează mandatul de consilier local în Consiliul Local al Comunei Lupşa, jud. Alba al domnului Bârzan Dănuş Vasile, membru al Partidului Social Democrat, declarat ales la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020. În temeiul art. 114 alin. 6 teza a III-a din OUG nr. 57/2019, prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Alba, Secretarului general al U.A.T. comuna Lupşa şi consilierului local declarat ales”, se precizează în minuta deciziei Tribunalului Alba, cu referire la apelul formulat de fostul primar al comunei Lupşa.

Bârzan s-a judecat şi înainte de alegeri pentru validarea candidaturii, contestată de reprezentanţi ai unor partide politice. În final, a avut câştig de cauză pentru că nu exista nicio interdicţie în ceea ce priveşte dreptul de a candida şi de a fi ales. Funcţia de primar al comunei a fost câştigată de Radu Penciu, candidatul Alianţei USR PLUS. În Consiliul local Lupşa sunt patru reprezentanţi ai PNL, câte trei de la USR PLUS şi PSD şi câte unul de la PMP, ALDE şi AUR.

”Admite apelul declarat de petentul Ursaleş Traian Nicolae împotriva sentinţei civile 3438/2020 a Judecătoriei Alba Iulia pronunţată în dosar nr. 5777/176/2020 şi în consecinţă : Schimbă în parte încheierea atacată sub aspectul invalidării alegerii în funcţia de consilier local al comunei Meteş din partea PSD a d-nului Ursaleş Traian Nicolae şi procedând la o nouă judecată în aceste limite Admite sesizarea formulată de BEC nr. 46 Meteş în ceea ce îl priveşte pe alesul local Ursaleş Traian Nicolae. Validează alegerea domnului Ursaleş Traian Nicolae, membru PSD în funcţia de consilier local al Comunei Meteş. Definitivă”, se precizează în minuta hotărârii Tribunalului, cu referire la mandatul consilierului ales în comuna Meteş.

Citiţi şi:

 

Medic de familie despre evoluţia epidemiei: ”Acum e valul 1 la noi. Scoateţi cardul de sănătate. Suntem în urmă rău cu protocoalele”

 

UPDATE „Piraţii“ anului 2020. Cum racolează călători „rechinii“ şoselelor fără ca poliţia să îi deranjeze

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție