Braconaj cinegetic în Munții Apuseni. Nouă suspecți, ridicați și duși pentru audieri. Ce au descoperit polițiștii

0
Publicat:

Nouă persoane din zona Munților Apuseni a județului Alba sunt vizate de fapte de braconaj cinegetic. Poliția și Parchetul au realizat percheziții la domiciliile suspecților.

Arme și trofee, descoperite la percheziții FOTO IPJ Alba

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, au efectuat marți, 5 decembrie, nouă percheziții domiciliare, în localitățile Câmpeni (1) și Lupșa (8), la persoane cercetate pentru braconaj cinegetic.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – decembrie 2023, nouă persoane ar fi organizat partide de vânătoare, fără a deține autorizație, pe fonduri de vânătoare și în afara acestora, în comuna Lupșa. Persoanele vizate vor fi conduse la sediul Poliției Orașului Baia de Arieș, pentru audieri și luarea măsurilor legale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Alba.

În urma perchezițiilor au fost descoperite arme de vânătoare și muniția aferentă, precum și trofee de cerb. Potrivit legislației în vigoare, infracţiunea de braconaj se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei. 

Fenomenul braconajului cinegetic

Creșterea numărului de animale sălbatice care trăiesc în România a dus, invariabil, și la creșterea fenomenului braconajului. 

Măiestrii" braconajului au dat dovadă de ingeniozitate perpetuă în a găsi metode de a vană ilegal. Cel mai des întâlnite practici sunt: „vânătoarea" noaptea la lumina farului, lațul din sârmă de oțel, capcanele, dispozitivele de iluminat țintă, chemătoarele electronice. O altă metodă este folosirea ogarilor sau a metișilor acestora, câini care nu dau nici o șansă vânatului.

În combaterea braconajului, problema cea mai importantă cu care se confruntă gestionarii fondurilor de vânătoare este lipsa personalului. Pentru un fond de vânătoare de cca. 12.000 de hectare se angajează în mod curent un singur paznic, cel mult doi. În cazul în care se aude foc de armă, braconierii pot fi ușor reperați, în schimb, urmărirea lor devine dificilă, pentru că un paznic care nu are o mașină performantă nu îi poate urmări pe braconieri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA