Austriecii de la PORR Construct au pierdut procesul cu CJ Alba. Cereau daune de aproape 8 milioane de lei

0
Publicat:

Constructorul celui mai mare depozit ecologic de deşeuri din Transilvania, compania austriacă PORR Construct, a pierdut procesul cu CJ Alba prin care a solicitat daune de aproape 8 milioane de lei.

Depozitul de deșeuri construit de austricii de la PORR FOTO ziarulunirea.ro

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, definitiv, în 28 noiembrie 2022, acțiunea companiei din Austria. Societatea a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 123.368 de lei. La instanța de fond, asocierea de firme care a construit depozitul ecologic şi staţia de sortare a deşeurilor de la Galda de Jos a obţinut daune de 900.000 de lei, plus TVA, de la Consiliul Judeţean Alba. Hotărârea instanței de fond a fost anulată în apel.

Asocierea Porr Construct SRL - Porr Bau GmbH - Entsorga Italia SpA a derulat investiţia privind construirea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Galda de Jos, în valoare de circa 24 de milioane de euro, recepţionată în septembrie 2017.

Austriecii au cerut ca banii să fie plătiţi în compensare pentru stabilizarea unui taluz de pământ, care nu ar fi fost prevăzute în proiectul iniţial. În timpul execuţiei lucrărilor au apărut alunecări de teren, fiind nevoie de 46 de ziduri, fundate pe micro-piloţi foraţi la partea de jos şi ancoraţi în partea de sus, ziduri menite să stabilizeze taluzul. În plus, a fost nevoie de un sistem de drenaj care să preia apa.

Lucrări suplimentare, imprevizibile

Lucrarea a prelungit recepţia finală cu câteva luni de zile, iar reprezentanţii constructorului au considerat că a fost determinată de un eveniment imprevizibil, motiv pentru care au solicitat decontarea sumei cheltuite, de către Consiliul Judeţean.

Reprezentanții instituției au refuzat să și-o asume, considerând că responsabil este constructorul care de altfel a realizat și proiectarea, nu doar execuția. Astfel s-a ajuns la acest proces care s-a derulat pe parcursul a patru ani și jumătate.

Groapa ecologică de la Galda de Jos FOTO Adevărul

Studiile preliminare ce au condus la adoptarea soluției tehnice pentru taluzul alunecat au fost corecte și complete (conform normativelor și standardelor) fapt pentru care incidentul nu reprezintă culpa uneia dintre părți, ci este determinat de factori ce nu ar fi putut fi prevăzuți în etapa de proiectare. Conform expertizelor tehnice, calculele de stabilitate derulate inclusiv în urma executării unui număr suplimentar și semnificativ de foraje geotehnice, reliefează stabilitatea taluzului - fapt contrazis de realitatea din teren din cauza apariției izvoarelor subterane de apă. În cazul în care taluzul primește infiltrații de apă, coeficientul de stabilitate scade, ceea ce determină alunecările locale, cât și necesitatea adoptării unor soluții tehnice constructive”, au susținut reprezentanții PORR Construct.

Aceștia au completat că „antreprenorul nu își poate asuma responsabilități cu privire la execuția pe cheltuiala proprie a unor lucrări suplimentare, imprevizibile, care nu au fost introduse în scopul/obiectul contractului prin instrucțiunile și modificările Inginerului”.

„Măsuri de îndepărtare a apelor meteorice”

De cealaltă parte, cei de la CJ Alba au precizat că „în perioada anterioară ofertării și respectiv preliminară încheierii contractului de lucrări, Antreprenorului i-au fost puse la dispoziție, de către beneficiar, toate datele relevante pe care acesta le avea în posesie la data respectivă, referitoare la structura geologică, la condițiile hidrologice de pe șantier și la aspectele legate de mediu, acesta participând la vizita în teren a amplasamentului organizată de către Beneficiar”.

„Antreprenorul a avut la dispoziție în vederea informării atât Studiul geotehnic aferent depozitului de deșeuri din cadrul CMID Galda de Jos, publicat în SEAP în cadrul documentației de atribuire, cât și vizita organizată la amplasamentul CMID Galda de Jos din perioada de publicitate în SEAP a documentației de atribuire, astfel că reclamantele nu se pot prevala de faptul că nu aveau cunoștință de faptul că terenul este instabil în contact cu apa din precipitații, că, prin proiectare, trebuiau să prevadă măsuri de îndepărtare a apelor meteorice din vecinătatea construcțiilor, pentru a evita alunecările de teren”, au mai susținut reprezentanții instituțieI.

Construcţia CMID la Galda de Jos a durat circa doi ani şi jumătate, fiind finanţată din fonduri europene, fonduri de la bugetul naţional şi de la cel judeţean. Este cel mai mare centru de acest gen din Transilvania şi unul dintre cele mai mari din România.

Investiţia se compune dintr-un depozit ecologic cu o capacitate de aproximativ 543.000 de tone pe an, o staţie de sortare cu o capacitate de 42.000 de tone pe an şi o staţie de tratare mecano-biologică cu o capacitate de peste 65.000 de tone pe an.

Depozitul a fost operaţionalizat în luna mai 2021 şi este concesionat Asocierii RER Vest SA Timişoara - Retim Ecologic Service Oradea, care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Alba.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”