Accident mortal la Sâncel, în Alba: două persoane, soţ şi soţie, au fost lovite de un camion pe marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane, soţ şi soţie, au murit sâmbătă în urma unui accident rutier grav produs sâmbătă în localitatea Sâncel, lângă Blaj.

Cele două persoane au fost lovite de un camion în timp ce se aflau pe marginea drumului.

La faţa locului a fost chemat să intervină şi un echipaj SMURD de la Blaj. Medicii nu au mai putut face nimic şi au constatat decesul celor două victime. 

Potrivit primelor informaţii, poliţia studiază ipoteza unui defecţiuni tehnice la maşina care i-a ucis pe cei doi pietoni.

”Accidentul s-a produs pe str. Mihai Eminescu din Sîncel. M.G.A., în vârstă de 22 de ani, din stremţ, în timp ce conducea un autocamion înmatriculat în Alba, pe direcţia Târnăveni – Blaj, a pierdut controlul asupra autoheviculului şi a acroşat doi vârstnici, soţ şi soţie, în vârstă de 78 respectiv 71 de ani, care se deplasau pe trotuar. Cei doi şi-au pierdut viaţa la fosrte scurt timp după impact. Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. El a declarat că ar fi avut o defecţiune la camion. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul”, a precizat reprezentantul IPJ Alba.

Victimele sunt fostul primar al comunei Sîncel (timp de două mandate) şi soţia sa. Cei doi se plimbau pe trotuar şi se aflau în faţa primei case de la intrarea în sat, la circa o sută de metri distanţă de locuinţa lor, când autocamionul a ieşit de pe şosea, a ajuns în rigolă şi apoi pe trotuar, unde a acroşat-o pe femeie şi l-a strivit pe bărbat.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile