A căzut şi şi-a rupt piciorul pe o alee din incinta uzinei de armament din Cugir. Devenit „inapt” pentru muncă, vrea daune de 200.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în incinta Uzinei Mecanice Cugir. Foto: arhivă Adevărul

Un fost angajat al Uzinei Mecanice din Cugir vrea daune în valoare de 200.000 de lei pentru că a alunecat pe o alee din incinta societăţii şi a suferit o fractură la piciorul drept. Bărbatul a fost nevoit să demisioneze pentru că a devenit inapt pentru muncă.

Bărbatul (G.I.) susţine că firma a realizat un proces verbal de cercetare al accidentului, în timp ce era în spital şi s-a stabilit eronat că accidentul s-a produs datorită culpei sale care s-ar fi împiedicat sau alunecat pe o peliculă de apă.

Angajatul afirmă că a alunecat pe gheaţă, pentru că nu a fost curăţată aleea de zăpadă, accidentul având loc în 13 ianuarie 2020.

„Este vorba de culpa societăţii care avea obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Legea prevede o serie de obligaţii pentru societate în acelaşi sens de a asigura toate condiţiile privind evitarea riscurilor. A fost realizat un proces verbal de cercetare a accidentului, în perioada în care eram în spital, şi s-a stabilit în mod eronat că accidentul s-a produs pentru că m-am împiedicat sau am alunecat pe o pelicula de apă”, a susţinut bărbatul în plângerea depusă la instanţa de judecată.

Bărbatul a mai declarat că a fost ajutat de doi colegi şi dus cu ambulanţa SMURD la spital. A suferit două intervenţii chirurgicale şi a avut nevoie de concediu medical care s-a întins pe o perioadă de circa 1 an. În luna aprilie 2021, a fost nevoit să-şi dea demisia de la locul de muncă întrucât şchiopătează şi nu mai este apt de muncă.

Reprezentanţii UM Cugir au cerut respingerea pretenţiilor financiare şi au susţinut că, la data producerii accidentului, angajatul avea cunoştinţă despre starea traseului întrucât şi la începerea programului a parcurs acest traseu. De asemenea, în situaţia în care a constatat ”o situaţie de pericol iminent pe traseul de deplasare de la intrarea în incinta societăţii până la locul de muncă, avea obligaţia să anunţe şi să ia toate măsurile să nu se întâmple niciun accident”.

Cererea acestuia a fost respinsă de Tribunal, în principal, pentru că, în declaraţia dată în faţa comisiei de cercetare, în data de 22 ianuarie 2020, a menţionat că „nu poate preciza dacă din neatenţie a alunecat sau s-a împiedicat, a căzut şi şi-a rupt piciorul drept”.

”Reclamantul nu a menţionat sub nici o formă în acea declaraţie, ca s-a împiedicat/a alunecat din cauză că aleile ar fi fost pline de gheaţă şi că zăpada nu era curăţată, aşa cum a susţinut ulterior în cererea de chemare în judecată formulată. Instanţa constată că la dosar se regăsesc două cereri pe care reclamantul le-a adresat conducerii societăţii, în calitate de angajat al acesteia, prin care a solicitat acordarea unor sume de bani pentru «rezolvarea unor probleme de sănătate» sau «motivat de accidentul de muncă pe care l-a suferit», fără a face nici o referire la situaţia invocatş în cererea de chemare în judecată privind o eventuală culpă a societăţii care nu ar fi curăţat în mod corespunzator aleile de gheaţă şi de zapada din curtea societăţii”, se mai susţine în hotărârea instanţei de fond.

Dosarul civil a ajuns la Curtea de Apel unde se va pronunţa în perioada următoare hotărârea definitivă.

Vă mai recomandăm:

 

Destinul secretarului Marii Uniri de la 1918. Silviu Dragomir, închis pentru că a fost în guverne „burghezo-moşiereşti“

 

Sătucul cu 600 de locuitori transformat într-un centru logistic pentru toată Transilvania

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi