VIDEO Trăiri umane surprinse de camera foto de-a lungul ultimului secol - de la războaie la fericire şi reîntâlniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Civili francezi din Paris, în timp ce naziştii ocupă oraşul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Un secol de viaţă, un secol marcat de două conflicte mondiale şi de milioane de fotografii. Însă doar câteva fotografii au rămas în memoria oamenilor. Un top este greu de făcut, dar acesta ar putea fi cel mai apropiat de realitate. 40 de fotografii în aproximativ 100 de ani.

Cele mai multe fotografii din colecţia de mai jos sunt legate de conflicte militare. Acestea au născut cele mai îndurerate portrete şi cele mai goale peisaje. România are două fotografii în această colecţie, din timpul ieşirilor în stradă de la Piaţa Universităţii.

Un alt laitmotiv al acestei colecţii sunt oamenii bătrâni, oameni care au pierdut totul spre vârsta pensionării. Nu sunt însă uitate nici evenimentele sportive sau regăsirea oamenilor unii cu alţii. Videoclipul este mai jos. Rămâne de văzut unde vor fi stocate fotografiile următorului secol şi ce momente îl vor marca.

Printre comentariile de pe BuzzFeed, acolo unde a apărut colecţia, un om menţionează şi imaginea de mai jos, este de când au căzut turnurile World Trade Center. Probabil că şi aceasta este una dintre imaginile memorabile ale ultimilor 100 de ani şi a venit chiar la începutul mileniului III.

Acestea fiind scrise, trăirile umane văzute prin obiectivul camerelor foto:

Mai multe pentru tine:
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cea mai bună băutură pentru digestie. Dr. Adina Alberts o recomandă. Este ideală și pentru cei care vor să slăbească: „Nu are niciun fel de zaharuri”
Dincolo de mitul eroilor din aer: povestea reală din „Top Guns: The Next Generation”. „Documentarul îți oferă șansa să mergi în pantofii lor mai mult decât un film“
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Puterea unui simplu „da“