Suprasolicitarea fizică: la ce se expun cei care vor să aibă un trup perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii sunt dispuși să se supună la riscuri pentru a pierde câteva kilograme. 

La fel ca şi anorexicii, persoanele obsedate de fitness nu par a se putea opri. Tot mai multe femei duc la extrem exercițiile fizice ce le testează rezistența, punându-se de cele mai multe ori în pericol.

Celebritățile fac sport tot timpul pentru a ajunge sau a se menține în Regatul dimensiunii 0 și, de cele mai multe ori, își suprasolicită organismul. Ele sunt tot timpul vânate de paparazzi și depun mari eforturi pentru a ajunge la greutatea și forma ideală.

De fapt, majoritatea experților susțin că prin forțarea corpului de a atinge noi limite,  este mult mai probabil să te rănești, să te îmbolnăvești sau să îți epuizezi toate puterile, decât să atingi perfecțiunea.

Tatiana Boncompagni a redactat un articol pentru Marie Claire prin care explică riscurile la care se supun tot mai multe persoane pentru a ajunge la greutatea ideală.

Potrivit unor statistici ale organizației non-profit  “Running” din Statele Unite, tot mai mulți americani se angajează în efectuarea unor exreciții mult mai dure. Așadar, numărul celor care trec linia de sosire la un maraton a crescut cu aproape 50% din anul 2000 până în prezent.
Între timp, numărul practicanților de yoga a crescut considerabil, de la 4 la 20 de milioane de practicanți în SUA, în ultimii 10 ani.

Un real interes prezintă și practicarea exercițiilor Yoga Brikam, numită și Hot Yoga, o modalitate de relaxare recomandată celor care suportă căldura. Specialiștii în domeniu recomandă să se țină cont de două coordonate principale și anume pozițiile coprului și respirația.
Yoga Ashtanga, o formă modernă de yoga, are ca scop final controlul minții, al coprului și al spiritului, al întregii ființe. Elementul cheie al atingerii punctului maxim de relaxare în Yoga Ashtanga este sincronizarea respirației cu mișcările corpului ce încălzesc sângele, îndepărtând astfel toxinele din organism.

“Am revenit la vechea mea măsura de XS la blugi”, se laudă Tina Craig, un blogger de modă care ia lecții de kickboxing și Pilates de trei ori pe săptămână.
Aceasta susține că în majoritatea timpului se simte ca “o vacă bătrână de muls”, o mama care s-a luptat cu kilogramele în plus asimilate în timpul sarcinii.
Tracy Stern, un antreprenor din industria ceaiului, cunoscută pentru fizicul său atrăgător și garderoba elegantă și plină de farmec, a urmat anul trecut un program de antrenament istovitor.
A efectuat în fiecare săptămână mai multe ore de yoga, de două ori gimnastică în aer liber, box și Pilates, făcând eforturi pe care acum le consideră nefirești pentru a atinge perfecțiunea fizică. Cu toate acestea, recunoaște că a fost o perioadă extrem de obositoare în care nu-și putea peria nici părul.

Ceea ce îi motivează pe oameni de cele mai multe ori să facă exerciții fizice nu e starea de bine sau condiția fizică, ci frica.
Frica, spune Sheenah Hankin, un psihoterapeut din Manhattan, îi determină pe oameni să ducă la extrem exercițiile fizice. “Ei cred că dacă nu fac exerciții fizice, vor lua în greutate, vor pierde din masa musculară. Este epuizant emotional și irational. Este o capcană teribilă.”

“Este vorba despre control”, susține Loren Bechoes, antrenoare de Yoga în New York.
Cu alte cuvinte, în timp ce nu poti controla fiecare aspect al vieţii tale - în special lucrurile care te fac sa te simti nesigur sau nefericit - poți controla cât de mult să lucrezi, așa cum controlează anorexicii cât de mult să manance.
“Principalul lucru ține de mentalitatea fiecărei persoane. Dacă te simți neliniștit atunci când faci exerciții fizice, acesta este un semn că ai depășit linia dintre sănătate și obsesie.”

Din ce în ce mai multe femei se simt conduse sa-și depășească limitele urmând exemplul actrițelor de la Hollywood.
Christine Whelan, un profesor de sociologie la Universitatea din Pittsburgh constată că această tendință de a ajunge la o greutatea ideală este o obsesie a tuturor femeilor. În acest sens, corpul bine definit prin Yoga a devenint ca mersul pe jos, un alt lucru bifat pe lista “De făcut”.

Toate aceste activități sunt însă costisitoare și necesită foarte mult timp. Cassidy Vineyard, coordonatoarea unei case de modă din Brooklyn, se antrenează de două ori pe zi. Dimineața face înot și după muncă merge cu bicicleta sau face jogging. Sâmbăta şi duminica sunt adesea rezervate pentru antrenamente sau curse, lăsând puţin timp pentru a socializa. Din fericire, logodnicul acesteia este înțelegător. "E la fel de activ și el. Nu cred că am fi logodiți dacă nu ar fi atât de înţelegător."

La nivelul psihicului se nasc de asemenea probleme. “Din  nefericire, trăim într-o societate în care mai mult înseamnă mai bine și oamenii ajung să se enerveze din cauza condiției lor fizice. ”, susține Geralyn Coopersmith, fiziolog şi director naţional al Equinox Fitness Training Institute.

De asemenea, supraantrenamentul poate duce la epuizarea gladei suprarenale și chiar infecții, avertizează Harley Pasternak, antrenor personal din Los Angeles. În timpul exercițiilor viguroase, organismul eliberează hormoni de stres care taxează sistemul imunitar.
“Majoritatea mușchilor au nevoie de 36 până la 48 de ore pentru a se reface", spune Jim Karas, autorul dietei Advantage Petite.

În ceea ce privește regularitatea cu care facem sport, părerile sunt împărțite. Există specialiști care recomandă pierderea a 2000 de calorii pe săptămână, echivalentul a cinci kilometrii de jogging, timp de cinci zile pe săptămână, fie un antrenament mai dur, de două ori pe zi, pentru persoanele care se pregătesc de un eveniment important, într-un timp mai scurt.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!