Vremea pe regiuni: va fi cald până la sfârşitul săptămânii, iar de săptămâna viitoare se întorc ploile şi lapoviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna aceasta vremea se va menţine în general frumoasă, urmând ca începutul săptămânii viitoare să fie marcat de o scădere accentuată a temperaturilor, însoţită de ploi şi izolat lapoviţă şi ninsoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru următoarele două săptămâni (intervalul 4 – 17 martie). Vremea se va menţine frumoasă în această săptămână, cu temperaturi care vor atinge şi 16 grade Celsius, urmând ca de săptămâna viitoare valorile medii ale temperaturilor să nu depăşeacă 6 grade. Vremea se va răci în toată ţara începând de marţi, 12 martie, urmând ca ziua de miercuri a săptămânii viitoare să apară condiţii de lapoviţă şi precipitaţii mixte pe tot cuprinsul ţării. Vremea se va îndrepta spre sfârşitul săptămânii viitoare.

BANAT

În prima săptămână, temperaturile maxime vor creşte, de la valori de 10 grade înregistrate în primele două zile ale intervalului, la valori de 16 grade în weekend. La începutul săptămânii viitoare vremea se va răci, astfel că valorile termice nu vor depăşi în medie 6 grade Celsius, dar îşi vor reveni spre sfârşitul intervalului.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade Celsius în prima parte a intervalului, urmând ca de săptămâna viitoare acestea să se apropie de 0 grade Celsius.

Începând de joi, în Banat va ploua slab, iar la începutul săptămânii viitoare cantităţile de ploaie vor fi moderate.

CRIŞANA

În prima săptămână, maximele termice vor creşte de la valori de 10 grade până la valori de 14 grade Celsius în weekend. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată, ajungând şi la 3 grade Celsius, dar vor creşte uşor la sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 4 grade până la începutul săptămânii viitoare, urmând ca spre sfârşitul intervalului acestea să fie uşor negative, putând ajunge şi la -4 grade Celsius în timpul nopţii.

Începând de joi, în această regiune va ploua slab, iar la începutul săptămânii viitoare vor fi condiţii de lapoviţă.

TRANSILVANIA

În prima săptămână, vremea se va menţine în general frumoasă, cu temperaturi în creştere care vor atinge în weekend 12 grade Celsius. În prima jumătate a săptămânii viitoare, vremea se va răci, astfel că temperaturile medii nu vor depăşi 4 grade Celsius în această regiune. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 0 şi 2 grade Celsius la sfârşitul săptămânii, urmând să scadă până la -6 grade în timpul nopţii săptămâna viitoare.

În Transilvania, începând de sâmbătă vor cădea ploi, iar săptămâna viitoare pot fi condiţii de lapoviţă.

MARAMUREŞ

În prima săptămână, vremea se va menţine caldă, iar temperaturile vor înregistra o uşoară creştere de la 7 grade la începutul săptămânii până la 12 grade în weekend. Începând de săptămâna viitoare, vremea se va răci, astfel că valorile termice nu vor depăşi în medie 4 grade Celsius, urmând să se încălzească spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Temperaturile minime se vor situa în jurul mediei de 4 grade pentru prima jumătate a intervalului, urmând ca săptămâna viitoare să atingă şi -6 grade Celsius în timpul nopţii.

Începând de joi, în această regiune va ploua slab, iar săptămâna viitoare ar putea cădea precipitaţii mixte.

MOLDOVA

În această săptămână, vremea se va menţine caldă, urmând ca spre sfârşitul săptămânii temperaturile să ajungă şi la 14 grade Celsius. Începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată, astfel că vor atinge valori de 4 grade Celsius. Vremea se va încălzi uşor spre sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 2 grade Celsius, urmând ca de la jumătatea săptămânii viitoare să ajungă şi la -6 grade Celsius în timpul nopţii.

Începând de sâmbătă, în Moldova vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, dar şi mixte în perioada 13-14 martie.

DOBROGEA

Vremea se va încălzi începând de miercuri, urmând ca în weekend valorile termice să se situeze în jurul valorii de 12 grade Celsius. Începând de săptămâna viitoare, vremea se va răci, astfel că temperaturile zilei se vor situa în jurul valorii de 6 grade. Vremea se va îndrepta spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Începând de sâmbătă, în Dobrogea va ploua slab până la sfârşitul intervalului.

MUNTENIA

Vremea se va menţine caldă, urmând ca maximele termice ale sfârşitului de săptămână să ajungă la 16 grade Celsius. Începând de săptămâna viitoare, vremea se va răci, urmând ca valorile termice medii ale zilei să nu depăşească 6 grade Celsius. Vremea se va încălzi uşor spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Începând de vineri, în Muntenia va ploua slab, urmând ca săptămâna următoare să fie şi condiţii de lapoviţă.

OLTENIA

În această regiune, vremea va deveni caldă spre sfârşitul săptămânii, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius. Începând de săptămâna viitoare, vremea se va răci, astfel că temperaturile medii ale zilei nu vor depăşi 6 grade, urmând să înregistreze o uşoară încălzire spre sfârşitul săptămânii.

Temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 4 grade, urmând ca de săptămâna viitoare acestea să ajungă şi la 0 grade sau chiar să fie negative.

Începând de joi, în Oltenia va ploua slab, iar miercurea viitoare vor fi condiţii de lapoviţă.

LA MUNTE

În această săptămână, la munte vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi medii de 6 grade Celsius. Începând de săptămâna viitoare, valorile termice vor înregistra o scădere accentuată, astfel că vor ajunge şi la -2 grade Celsius. Vremea se va încălzi uşor spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Temperaturile minime vor fi apropiate de 0 grade Celsius, urmând ca săptămâna viitoare acestea să ajungă şi la -8 grade Celsius în timpul nopţii.

Săptămâna aceasta, la munte va ploua slab, urmând ca de săptămâna viitoare precipitaţiile să cadă sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Mai multe pentru tine:
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare