Uriașul sistem Porţile de Fier II împlinește 45 de ani de la începerea execuției. Cum arată azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 45 de ani, la 3 decembrie 1977, în baza unui acord între România şi Iugoslavia, avea loc inaugurarea începerii execuţiei Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.

Porțile de FIER II. FOTO Hidroelectrica

Sistemele hidroenergetice și de navigație Porțile de Fier I și Porțile de Fier II sunt rodul colaborării fructuoase dintre România și Serbia cu privire la amenajarea hidroenergetică a fluviului Dunărea în zona Porților de Fier pentru producerea de energie electrică și asigurarea navigației în condiții îmbunătățite.

Colaborarea dintre cele două țări s-a materializat prin Acordurile dintre cele două Guverne privind execuția și mai apoi retehnologizarea agregatelor din cele două Sisteme.

Primul obiectiv pus în funcțiune pe partea română a fost ecluza

Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I este amplasat pe Dunăre, la km 943 și a fost proiectat și executat în colaborare cu partea sârbă.

Construcția Sistemului Porțile de Fier I a început la dată de 7 septembrie 1964, odată cu inaugurarea oficială a șantierului. Obiectivul este simetric față de axa Dunării și este compus din două centrale hidroelectrice cu câte șase hidroagregate cu turbine Kaplan de mare capacitate, două ecluze cu dimensiuni de 310 m x 34 m (câte una pentru fiecare parte) și un baraj deversor cu 14 câmpuri deversoare (câte 7 pentru fiecare parte)”, se arată pe pagina hidroelectrica.ro.

Pe 14 august 1969 a fost pus în funcțiune primul obiectiv de pe partea română: ecluza.

Agregatele din centrală au fost puse în funcțiune pe rând: primul în dată de 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971.

Cele mai mari agregate de acest tip din lume

La data de 16 mai 1972 avea loc inaugurarea oficială a obiectivului. 

Prin dimensiunile și puterea lor instalată agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume. La fel, prin dimensiunile sasurilor și prin cădere, ecluzele de la Porțile de Fier I se înscriu în lista celor mai mari construcții de acest gen din lume”, explică hidroelectrica.ro.

Atât la centrală, cât și la ecluză s-au derulat în ultimii 15 ani programe de retehnologizare care au dus la creșterea puterii instalate de la 175 la 194,4 Mw pe fiecare agregat din centrală, creșterea performanțelor tehnice ale echipamentelor și instalaților, precum și creșterea siguranței în exploatare, potrivit Hidroelectrica.

Porțile de FIER I. FOTO Hidroelectrica

Centrala Hidroelectrică de la Porțile de Fier I are după retehnologizare o producție de energie electrică anuală de proiect de 5.241.000 Mwh în anul mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producția la nivel național. În plus centrală asigura aproape jumătate din servicii.”, arată Hidroelectrica.

Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier II

La 3 decembrie 1977, în baza unui acord între România şi Iugoslavia, avea loc inaugurarea începerii execuţiei Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin. 

Lucrările din lacul de acumulare s-au executat pe fiecare mal prin organizaţiile de execuţie ale fiecărei ţări. Realizarea lucrărilor la obiectivul principal a fost încredinţată organizaţiilor de execuţie ale părţii române, iar echipamentele energetice din centrala de bază iugoslavă au fost asigurate şi montate de organizaţiile iugoslave. 

Sistemul are o configurație nesimetrică, Dunărea fiind barată în două fronturi (cel principal pe brațul principal al Dunării și cel de-al doilea de pe brațul Gogosu).

Obiectivul este compus dintr-o centrală de bază cu 16 agregate de tip bulb (câte 8 pentru fiecare parte puse în funcțiune în perioada 1984 – 1986), două centrale suplimentare (funcționale din 1994, cea românească, respectiv din 2000, cea sârbească), trei ecluze (două pe partea română și una pe partea sârbă) și două baraje deversoare (cel românesc pe brațul Gogosu, cel sârbesc în frontul principal de barare)”, arată hidroelectrica.ro.

Partea română a centralei de bază este la ultimul agregat din programul de retehnologizare, puterea instalată crescând de la 216 Mw înainte de retehnologizare la 251,2 Mw după retehnologizare.

Hidroagregate de tip bulb

Centrală suplimentară română, situată pe brațul secundar al Dunării, are în dotare două hidroagregate de tip bulb, identice ca dispoziție interioară și soluții constructive cu cele din centrală de bază, are o putere instalată de 54 MW. Centrala Gogosu, ale cărei hidroagregate vor fi retehnologizate va atinge după retehnologizare o putere instalată de 62,8 MW.

Amintim că, în urmă cu câțiva ani, forţe militare unite ale Jandarmeriei, Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au participat aici la un exerciţiu demonstrativ privind respingerea unui atac terorist la Barajul Porţile de Fier II.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie