Un tren de marfă a deraiat duminică seară în stația Turceni. Circulația garniturilor de călători este afectată

0
Publicat:

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, duminică seară, că, începând cu ora 18:25, traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi (ambele fire de circulaţie) este oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic.

Tren deraiat de pe șine FOTO: Arhivă

”La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii AGIFER şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova. Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului Constantin Rail Logistic în procesul de repunere pe şină a locomotivei deraiate”, a transmis, duminică seară, CFR, scrie Agerpres.

Compania precizează că, deocamdată, este afectată circulaţia a două trenuri de călători, (RE 2857 şi RE 9927), care staţionează temporar în staţionează în staţia Filiaşi.

”Călătorii trenului RE 2857 vor fi transportaţi cu mijloace auto pe distanţa Filiaşi – Turceni – Târgu Jiu, iar trenul RE 9927 şi următoarele trenuri de călători, vor circula deviat pe relaţia Filiaşi – Cărbuneşti – Târgu Jiu. A fost îndrumată macaraua de mare tonaj (125 tf) din staţia CF Craiova, în vederea ridicării şi repunerii pe şină a locomotivei deraiate”, a mai transmis sursa citată.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă