Superstiții la Moșii de iarnă. Ce nu ai voie să faci pe 18 februarie, ziua dinaintea Înfricoșatei Judecăți

0
Publicat:

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților are loc în acest an pe 18 februarie, înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui. La slujbă, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie și se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice.

Moșii de iarnă prăznuiți pe 18 februarie 2023 FOTO crestinortodox.ro

Sărbătoarea populară a Moşilor de Iarnă precede Lăsata Secului şi este dedicată morţilor, moşilor şi strămoşilor noştri, o încununare a preparatelor tradiţionale româneşti pentru cinstirea celor dragi: plăcinte, covrigi, colaci cu mere şi nuci, mâncare gătită, piftii, sarmale şi altele.

Tradiția ne spune că în dimineața Moșilor de iarnă, creștinii trebuie să meargă la biserică, cu colivă, vin și prescuri, ca să fie sfințite și mai apoi împărțite. Pe lângă colivă, vin și prescuri, creștinii pot împărți vase cu mâncare, fructe, plăcinte sau diverse alimente care i-au plăcut persoanei răposate. Pomana trebuie împărțită în primul rând persoanelor sărmane, dar poate fi oferită și celor prezenți în biserică, rudelor sau vecinilor.

Slujba săvârșită la morminte

În unele zone, după slujba de pomenire de la biserică, creștinul merge alături de preot la mormântul celui drag care a decedat, iar acolo, preotul săvârșește o slujbă mică, în care mormântul este stropit cu vin. Potrivit tradiției populare, la mormânt se aprind cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele celor adormiți. În tradiția populară se mai spune că orice se dă de pomană trebuie să fie însoțit de o lumânare aprinsă.

La Moşii de iarnă, în sâmbăta dinaintea Înfricoșatei Judecăți, tradiţia populară spune că nu e bine să lucrezi pentru că rişti să înnebuneşti sau să tremuri.

Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, din Călărași.

Nu se spală și nu se aruncă gunoiul

În tradiția populară există credinţa că  în această zi sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Aşa cum la Moşii de vară s-au păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor, şi la cei de iarnă se respectă datinile populare. În această perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat.

Cel mai periculos este să mergi în noaptea din ajun şi de Mosi, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la Cer. Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în  ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”