Subminarea relației unui copil cu celălalt părinte, considerată violență psihologică
0Soții aflați în divorț nu vor mai putea influența copiii pentru a fi împotriva celuilalt părinte pentru că fapta va fi considerată violență psihologică împotriva minorului și va crea prezumția relativă că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către părintele înstrăinat.
Distrugerea relației unui copil cu celălalt părinte va fi considerată violență psihologică, conform unui proiect de lege. Noua reglementare definește înstrăinarea părintească, care nu este altceva decât împiedicarea sau distrugerea, fără motiv, de cele mai multe ori, pe fondul unui divorț, a relației pe care copilul o are cu celălalt părinte. Aceasta este considerată de lege ca o formă a violenței psihologice și va avea o serie de urmări din punct de vedere legal, inclusiv asupra stabilirii exercitării exclusive a autorității părintești sau asupra deciziei de stabilire a domiciliului unui copil la locuința unuia dintre părinți. Înstrăinarea părintească va putea fi constatată doar de o instanță de judecată, ce va lua în considerare, așa cum stabilește legea, cu prioritate, interesul superior al copilului.
Psihologul clinician Mihai Copăceanu susține că legea este benefică deoarece alienarea parentală este un abuz psihologic sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia înstrăinării copilului de celălalt părinte.
„Divorțul, indiferent de vârsta copilului, că este în copilăria mică, la grădiniță, sau adolescent are un profund impact psihologic asupra acestuia. Suferința copilului înainte, în timpul și după divorț este atenuata sau accentuată de o serie de factori dintre care cel mai important este dinamica relației dintre părinți. Părinții care divorțează având la bază interesul superior al copilului și prezintă atitudini și comportamente de respect mutual sprijină de fapt copilul să proceseze mult mai ușor despărțirea. În sens contrar, în cele mai multe cazuri, divorțurile nu doar că nu se realizează într-o manieră amiabilă, ci reprezintă o luptă constantă între părinți cu arme precum șantajul, amenințarea, manipularea, violențele verbale și fizice”, spune psihologul.
„Spălat pe creier“
Mihai Copăceanu mai susține că nu de puține ori copilul devine deseori un instrument folosit de unul dintre părinți pentru a răni celalalt părinte.
„Copilul care înainte avea o relație afectivă cu un părinte, din cauza influenței negative a celuilalt părinte ajunge să își urască părintele, să-l denigreze, să creadă tot ce i se transmite în mod direct și indirect, să fie «spălat pe creier». Avem situații în România când în ciuda unor sentințe judecătorești favorabile unii copii sunt împiedicați sistematic să-și viziteze părintele pe o perioadă de luni și ani de zile. Restabilirea echilibrului familial este esențial și copilul are dreptul de a fi crescut și educat de ambii părinți, iar justiția este în ultimă instanță garantul adevărului și în sprijinul copilului atunci când un părinte își urmărește strict interesul personal și răzbunarea proprie. România are o practică juridică încă minoră în ceea ce privește cauzelor copilului alienati parentali, iar astfel de prevederi legislative cu centrarea pe aspectele psihologice sunt obligatorii”, a precizat psihologul.
Șapte din zece copii, supuși la presiuni
La rândul lui, avocatul Adrian Cuculis spune că din zece cazuri de divorț care ajung în instanță în șapte, cel puțin, copiii sunt supuși presiunilor psihologice de unul dintre părinți.
„Sigur că prezintă un interes deosebit pentru societate la modul general, dar și pentru familie în mod particular cum este gestionată relația dintre părinți în legătură cu copilul acestora atunci când relațiile firești să rup. Nu de puține ori am auzit de termenul de alienare parentală. Acest termen reprezintă o faptă pentru care de multe ori direcțiile de asistență și protecție a copilului au sesizat instanțele de judecată pentru ca părinții să treacă printr-un program de monitorizare în așa fel încât să se constate dacă într-adevăr acestea foloseau violența de natură psihologică pentru a-l îndepărta pe copil de celălalt părinte. Faptul că violența psihologică va fi egal cu alienarea parentală sau cu încercarea sau poate chiar reușirea îndepărtării copilului de către celălalt părinte înseamnă în mod evident o îmbunătățire a legislației în materie de familie care ar putea să aibă ca drept rezultat o mai bună conștientizare a părinților cu privire la obligațiile pe care le au față de copii și față de fostul soț sau concubin. Potrivit proiectului de lege, înstrăinarea părintească va crea prezumția relativă că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către părintele înstrăinat, ca urmare a violenței psihologice la care părintele care înstrăinează și-a supus copilul. Această chestiune este una care ridică o problemă foarte gravă în sensul în care un copil care este înstrăinat de către un părinte respectiv alienat parental de către un părinte ar putea să ajungă direct la părintele pe care acesta îl reneagă bineînțeles prin manopere ilegale de alienare parentală. Totuși este redat chiar părintelui de care se teme ori față de care are o anumită reținere sau chiar repulsie. Acesta este motivul pentru care inserarea în lege a unui text care aproape în mod automat copilul trebuie să fie dat către acest părinte afectează chiar principiul aplicării oricărei măsuri prin raportarea la interesul superior al copilului”, susține avocatul.