Statul român, obligat să-i deconteze unui copil de un an și nouă luni un medicament nerecomandat micuților sub șase ani

0
Publicat:

Curtea de Apel Târgu Mureș a obligat Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului să îi deconteze unui copil de un an și nouă luni un medicament nerecomandat de producător micuților sub șase ani.

Părinții unui copil au cerut în instanță decontarea unui medicament FOTO Arhivă

Părinții unui copil în vârstă de un an și nouă luni, diagnosticat cu boala „Crohn cu debut precoce”, a dat în judecată Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului, cerând decontarea în proporție de 100 % a medicamentului Infliximab, care nu are indicaţie aprobată pentru copiii cu vârsta sub șase ani.

În procesul deschis la Curtea de Apel Târgu Mureș, părinții copilului au arătat că fiul lor în vârstă un an şi nouă luni a fost diagnosticat încă de la vârsta de un an cu boala „Crohn cu debut precoce”.

„Ar fi în beneficiul copilului”

Părinții au mai arătat că, în pofida tratamentelor administrate, starea de sănătate a copilului s-a degradat,  iar în faţa acestei situaţii, au apelat şi la medici din Ungaria, care au stabilit acelaşi diagnostic şi au recomandat, de asemenea, tratament cu Infliximab. Medicamentul nu are, însă, indicaţie aprobată pentru copii cu vârsta sub șase ani, fiind utilizat off-label (în afara indicaţiilor pentru care a fost aprobat de către organismul de autorizare în momentul punerii pe piață”.

„Deşi medicul curant apreciază că ar fi în beneficiul copilului iniţierea tratamentului biologic cu Infliximab, acestuia nu i se asigură acest tratament de către autorităţile statului, care refuză nejustificat să introducă on-label acest medicament şi pentru vârsta lui”, au arătat părinții, care au deschis un proces pe fond, și unul pe calea ordonanței președințiale, care să se judece în regim de urgență.

De ce s-a opus cererii Ministerul Sănătății

Chiar dacă procesul de fond este încă pe rol, litigiul deschis pe calea ordonanței președințiale s-a judecat în primă instanță, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului s-au opus cererii.

„Utilizarea medicamentului Infliximab se face „off-label”, iar în acest caz medicii şi pacienţii îşi asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicaţiilor terapeutice aprobate la nivel naţional și european, sens în care, potrivit OG nr. 37/2022, nu poate fi suportată contravaloarea acestuia în mod legal din bugetul Ministerului Sănătăţii, deoarece legiuitorul a enumerat strict limitativ medicamentele a căror contravaloare se suportă din bugetul acestui minister”, se arată în întâmpinarea depusă de Ministerul Sănătății în proces.

Statul român, obligat să deconteze tratamentul

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis ca, până la judecarea procesului pe fond, instituțiile statului român să deconteze medicamentul pentru copilul de un an și nouă luni, chiar dacă acesta nu este recomandat copiilor sub șase ani.

„Curtea reține că, deși, potrivit cadrului normativ în vigoare, fiul reclamanţilor nu are dreptul să beneficieze de decontare, medicamentul fiind inclus în Lista medicamentelor compensate doar pentru adulţi şi copii peste șase ani, pentru aceeaşi indicaţie terapeutică, conținutul Listei poate fi oricând modificat, potrivit legii, nu doar la cererea deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață, ci și din inițiativa autorităților, inclusiv în sensul extinderii indicațiilor terapeutice ale unui produs pentru care se acordă compensarea”, se arată în sentința Curții de Apel Târgu Mureș, care nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la instanța supremă.

„Atât timp cât o clinică medicală autorizată să funcționeze pe teritoriul statului român a prescris unui cetățean român asigurat în sistemul național de sănătate un medicament care prin efectele sale asupra stării de sănătate a reclamantului s-a dovedit eficient și i-a redat acestuia speranța de viață, este firească o ieșire din inerție a autorităților românești și o implicare a acestora în evaluarea în timp util a tehnologiilor medicale validate off-label”, se mai arată în hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, care este „executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen”.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor