Sesiune extraordinară, în iunie, pentru absolvenţii de medicină care nu au promovat examenul de Rezidenţiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O sesiune extraordinară a examenului de rezidenţiat, organizată în iunie 2014 FOTO Adevărul

Absolvenţii de studii medicale care nu au reuşit să obţină un punctaj de promovare la examenul de Rezidenţiat din noiembrie 2013 au o nouă şansă. Asta pentru că Ministerul Sănătăţii a aprobat organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de Rezidenţat care va avea loc doar în centrul universitar Cluj-Napoca, pe data de 29 iunie 2014.

Concret, în această sesiune vor fi scoase la concurs 432 de locuri şi posturi, rămase libere după concursul organizat în toamna anului 2013. Potrivit Ministerului Sănătăţii, specialităţile pentru care pot opta candidaţii vor fi publicate atât pe site-ul oficial www.ms.ro cât şi în publicaţia de specialitate, Viaţa Medicală.

La sesiunea anterioară, peste 95% din absolvenţii de Medicină înscrişi la examenul de Rezidenţiat la Cluj-Napoca au obţinut puntaj de promovare, în timp ce la Iaşi şi la Bucureşti, promovabilitatea a fost sub 80%.

Peste 5.000 de candidaţi la rezidenţiatul din 2013

Din cei 5.102 absolvenţi de medicină, stomatologie şi farmacie, care s-au înscris la examenul de rezidenţiat în cele şase centre universitare din ţară, numai 4.368 au obţinut punctaj de promovare. Restul fie nu s-au prezentat la examen, fie au primit prea puţine puncte. Promovaţii vor fi repartizaţi astăzi pe cele 3.879 de locuri şi posturi scoase la concurs.

Cea mai mare rată de promovabilitate la examenul de rezidenţiat au obţinut-o absolvenţii de Medicină la Cluj-Napoca (95,3%) şi cea mai mică – cei din Iaşi (79,5%) şi din Bucureşti (79,8%). La Bucureşti era şi cea mai mare concurenţă, de 2,4 pe un loc.

Cei care au susţinut examenul anul trecut arată că acesta a fost mai greu decât se aşteptau. Chiar şi cei care au obţinut punctaje mari, de 890 de puncte din maximum de 950, spun că grilele au fost dificile. Candidaţii au avut de răspuns la 200 de întrebări într-un interval de patru ore şi au aflat punctajul obţinut la jumătate de oră după terminarea concursului, grilele fiind corectate în prezenţa lor.

Lucrează pe 1.600 de lei, deşi putea primi 3.500 de euro

Totuşi, mulţi rezidenţi preferă să plece din ţară după ce profesează un an sau doi în spitalele de stat din România. Ancuţa Pop-Coman este unul dintre medicii tineri care au preferat să rămână acasă. Lucrează la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara, pe anestezie terapie intensivă, o specialitate extrem de căutată peste hotare.

În România primeşte un salariu de 1.640 de lei şi bonuri de masă. În Irlanda sau Anglia, ar fi primit 3.500 de euro pe lună şi i s-ar fi pus la dispoziţie casă şi masă, ambele plătite de angajator. Faptul că este căsătorită şi că are un copil de aproape cinci ani au determinat-o să rămână aici, cu toate că a primit numeroase oferte de la companiile de recrutare.

„Ar fi fost complicat să plec, nu puteam să-mi las aici familia. Şi, chiar şi în momentul în care am primit ofertă să plec cu soţul şi cu copilul în străinătate, am refuzat. Mi-a fost greu să îl duc pe cel mic într-o altă cultură, să înveţe o altă limbă, departe de bunici“, a explicat tânăra de 28 de ani.

Spune că banii pe care îi câştigă sunt suficienţi, dar numai pentru că are posibilitatea să facă gărzi şi în alte spitale, nu doar în cel la care este angajată. „Problema este că suntem nevoiţi să ne cumpărăm singuri halate, bonete şi papuci, pentru că spitalul nu ne dă bani pentru aşa ceva. Or, ca anestezist, cel puţin pe timp de vară, trebuie să schimbi foarte des ţinutele“, a completat medicul, care lucrează uneori şi 36 de ore încontinuu.

Pregătirea la rezidenţiat ar putea suferi modificări

Pentru a veni în sprijinul doctorilor tineri, oficialii au anunţat încă de anul trecut că ar putea modifica sistemul de pregătire al medicilor rezidenţi începând din 2015. Mai exact, s-ar putea reintroduce stagiatura de doi ani şi, totodată, s-ar putea reveni la un trunchi comun.

„Proiectul, aşa cum este acum, este inacceptabil, dar el poate fi modificat. Sunt probleme legate de intrarea în rezidenţiat, care s-ar face în funcţie de medii. Totuşi, introducerea stagiaturii este o măsură bună, medicii vor putea opta pentru specialitatea în care sunt bine pregătiţi şi nivelul ar putea să crească“, au declarat surse din sistem. Preşedintele studenţilor la medicină din Bucureşti, Cristian Moise, spune însă că proiectul de lege este neclar. „Nu înţelegem exact ce se va întâmpla, repartiţia se face pe baza mediei, ceea ce nu este corect, fiind un criteriu inegal de departajare. Studenţii au respins schimbarea în primă fază, încă nu ne dăm seama dacă este bine sau rău“, a arătat Cristian Moise, student la medicina.

Peste 3 miliarde de euro a cheltuit statul român cu pregătirea medicilor care au părăsit sistemul de sănătate în ultimii cinci ani.

Pe aceeaşi temă:

FOTO REZIDENŢIAT 2013 Mulţi absolvenţi de Medicină au ales rezidenţiatul în Germania

Examenul de rezidenţiat care a avut loc duminică a fost mai greu decât anul trecut, au apreciat cei mai mulţi absolvenţi de Medicină. Chiar şi cei care au obţinut punctaje mari, de 890 de puncte din maximum de 950, spun că grilele au fost mai dificile decât s-ar fi aşteptat.

Ponta: „Medicii rezidenţi vor primi o bursă lunară de 150 de euro”

Medicii rezidenţi vor primi, pe întreaga durată a rezidenţiatului, o bursă specială, în valoare de 150 de euro, în vederea majorării veniturilor pe care le au aceştia, a anunţat, duminică seară, premierul Victor Ponta.

De ce fug medicii rezidenţi de sistemul românesc

Ministerul Sănătăţii a scos şi anul acesta mii de locuri şi posturi la examenul de rezidenţiat din 2013. Absolvenţii de Medicină aleg însă să-şi continue studiile în străinătate. Motivul: salariile mici şi birocraţia.

Povestea tinerei care a renunţat la România pentru a face medicină de vârf în Germania: rezidenţiatul este o luptă cu viaţa de pe azi pe mâine

Ioana Gogănău, în vârstă de 26 de ani, era în anul IV de facultate când şi-a dat seama că nu va face rezidenţiatul în România. Şi-a evaluat obiectiv opţiunile şi, de fiecare dată, câştigătoare au fost alte sisteme de sănătate şi nu cel românesc. Ioana este unul dintre cei peste 14.000 de medici tineri pe care i-a pierdut ţara noastră în decursul ultimilor şase ani.