Video Se lucrează îndârjit la veriga lipsă a Autostrăzii A1, între Lugoj și Deva. 800 de muncitori și 200 de utilaje sunt în acțiune

0
Publicat:

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat care este stadiul lotului 2 Margina - Holdea al autostrăzii Lugoj - Deva.

Șantierul lotului 2 (Margina - Holdea) al autostrăzii Lugoj – Deva Foto: Captură video CNAIR

Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 Margina - Holdea, menționând că stadiul lucrărilor a ajuns la 25%.

Se lucrează la tunelurile formate din doua galerii unidirecţionale, iar constructorii au forat până acum 400 m la tunelul 1, iar la tunelul 2 au forat 57 m. Estimez că la finalul acestei luni se va face prima străpungere la primul segment al tunelului 1”, a precizat șeful CNAIR.

Pentru forarea tunelurilor de pe sectiunea Margina-Holdea se foloseşte „metoda austriacă" (NATM), tehnologie utilizată şi la construcţia tunelurilor de pe secţiunea 4 (Curtea de Argeş-Tigveni) a autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Conform proiectului, tunelul 1 are pe un sens 415 metri, iar pe celălalt sens 367 de metri. Tunelul 2, unde se va aplica și metoda „cut & cover”, va avea 1.985 de metri pe un sens și 1.825 de metri pe celălalt. 

Metoda „cut & cover” de construcție a tunelurilor este utilizată în special în zonele cu adâncime redusă, unde terenul permite deschiderea completă a unei excavații. Ea presupune săparea unui șanț de la suprafață până la adâncimea necesară, construirea structurii tunelului (fundație, pereți și acoperiș) în acea excavație, iar apoi acoperirea tunelului cu pământ și refacerea suprafeței.

Stadiul fizic înregistrat în şantierul lotului Margina - Holdea este de 25%”, adaugă Cristian Pistol.

Asocierea de constructori români şi bosniaci (UMB Spedition - Euro-Asfalt DOO) este mobilizată în şantier cu 800 de muncitori şi 200 de utilaje.

Valoarea contractului este de 1,82 miliarde lei (fără TVA), finanţarea este asigurată prin PNRR, iar termenul de deschidere este anul 2026.

Secţiunile E şi D ale Autostrăzii Lugoj - Deva au o lungime însumată de aproximativ 10 km.

Autostrada A1 Lugoj–Deva are 100 de kilometri și traversează județele Timiș și Hunedoara, în vestul României, având traseul parțial pe Valea Mureșului până la Dobra, apoi se îndreaptă spre Câmpia de Vest, pe la poalele Munților Poiana Ruscă. Până la sfârșitul anului 2019, au fost dați în folosință circa 90 de kilometri din autostradă.

Lucrările la două dintre secțiunile sale, E și D – un sector numit și „autostrada cu tuneluri”, pe care au fost proiectate tunelurile – au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina–Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG