Video Românii rămași în satele pustii, rupte de lume: „Să nu mai fie nimeni ca mine, în halul acesta”

0
Publicat:

Câteva drumuri locale și forestiere, asfaltate în ultimii ani pe bucăți, nu i-au scos definitiv din izolare pe puținii localnici care trăiesc în satele ascunse în pădurile din Munții Metaliferi. Unele așezări sunt în pragul dispariției, dar au păstrat biserici valoroase.

Biserica din Dănulești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

O biserică de lemn, veche de trei secole, bine îngrijită, a rămas mândria celor câteva familii rămase în satul Dănulești din Hunedoara (comuna Gurasada), aflat la circa 20 de kilometri de Drumul Național 7 Deva - Arad și de Autostrada A1 Deva - Lugoj.

Biserica din Dănulești, spun localnicii, a avut o soartă mai bună față de cea a multor gospodării din sat, părăsite în ultimele decenii, dar și decât a școlii sătești și a fostului cămin cultural - două clădiri abandonate în ruină.

„Aici a fost un preot tânăr care și-a dat silința și a ținut să aibă grijă de ea, deși fiind o comunitate mică, slujbele se țineau mai rar”, spune o localnică.

Drumul din Gurasada spre satul cu 12 locuitori a fost asfaltat de câțiva ani, însă localitatea de la capătul său este rar vizitată de călători.

„Suntem într-o înfundătură aici. Drumul asfaltat duce până la biserică. În vecinătatea ei, unele gospodării sunt locuite, altele au rămas pustii de mulți ani. Dacă școală nu a mai fost, iar locuri de muncă nici atât, a plecat încet, încet lumea. Alte drumuri forestiere din zona bisericii urcă spre cătune și mai puțin populate, cu câte o familie - două, apoi coboară spre Vața de Sus în zona Bradului”, amintește soțul femeii.

Oamenii rămași în satul Dănulești (video) se ocupă cu creșterea animalelor, unii au stupi și mici grădini. Alții muncesc „la lemne” în pădure. Izolarea i-a făcut pe unii dintre ei să se simtă cu totul rupți de lumea înconjurătoare. Și totuși, în unele case, teorii ale conspirației au pătruns și și-au găsit adepți.

„Nu mai am televizor, nu am ieșit din sat, decât la lemne, dar am auzit despre o mulțime de nenorociri în lumea asta. Au unii internet la telefon și mi-au arătat și mie. Nu am mai plantat în grădină nimic din cauza lor, că seacă pârâul și se pune mana pe plante, de la avioanele care trec deasupra noastră”, șoptește un alt localnic.

La fel ca și în alte sate din Munții Metaliferi, zona apropiată de Valea Mureșului, unii localnici au dat foc pășunilor pentru a grăbi creșterea ierbii.

Flăcările s-au extins și au cuprins pădurile care au crescut pe versanți și care au înghițit și casele bătrânești abandonate de ani buni. Unele dintre ele, ruinate, au fost cuprinse de flăcări și au ars parțial. Cu timpul, se vor distruge complet, cred oamenii.

Sate cu biserici valoroase și câțiva locuitori

În Runcșor, un alt sat al comunei Gurasada, mai locuiesc câteva familii. Drumul spre sat a fost asfaltat, iar locul a mai ieșit din izolare în ultimii ani.

„Când m-am născut eu, prin 1938, aici, în Runcșor, erau vreo 70 de familii. Acum poate mai sunt vreo 20. Nu aș merge de aici, în altă țară, să știu că mor de foame aici”, relata un localnic. Și aici, o biserică de lemn veche de mai multe secole dă farmec așezării cu case împrăștiate pe dealuri.

Traian, un localnic din Bărăștii Iliei. ADEVĂRUL

Și oamenii din Bărăștii Iliei ar putea fi numărați pe degete. Un drum forestier leagă așezarea de satul învecinat Boz (comuna Brănișca) iar la capătul său, înconjurat de păduri și dealuri, se dezvăluie satul cu case vechi de peste un secol și cu o biserică - monument. Și aici, unii localnici, se plâng de singurătate.

„Mi-este teamă să nu se huluie casa de tot. Adorm cu greu, noaptea, din cauza asta și a singurătății. Să nu mai fie nimeni ca mine, în halul acesta, așa”, relata un vârstinc, rămas singur și aproape neputincios.

Vreo cinci oameni mai locuiesc permanent și în satul Almășel din Hunedoara, aflat în Munții Metaliferi, la limita județelor Hunedoara și Arad și la capătul unui drum care se afundă în pădure.

Și aici o biserică veche de lemn, mai tot timpul pustie, a rămas emblema așezării aproape înghițită de pădure.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos