Românii, cei mai mari consumatori de alcool din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform noilor date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), europenii sunt cei mai mari băutori din lume, consumând în medie 9,2 litri de alcool pur pe an, echivalentul a 460 de halbe de bere. România ocupă locul 1 din 51 de națiuni europene în ceea ce privește consumul de alcool, arată aceleași date.

Românii beau anual 13,5 litri de alcool pur - Foto Shutterstock

Concret, românii consumă 36,9 grame de alcool pur în fiecare zi, adică în jur de 13,5 litru de alcool pur pe an. Bărbații din România consumă, în medie, 27,3 litri de alcool pur în fiecare an. În ceea ce privește berea, aceasta echivalează cu aproximativ 1365 de halbe. Femeile consumă, în medie, 7,5 litri de alcool pur în fiecare an, ceea ce echivalează cu aproximativ 500 de pahare de vin, arată cele mai noi date ale OMS, citate de DailyMail. 

Media internațională este de 5,5 litri de persoană, adică 275 de halbe de bere. 

I-am întrecut și pe britanici, bărbații din Marea Britanie beau echivalentul a 17 litri de alcool pur pe an, în timp ce femeile consumă mai puțin de o treime la 4,9 litri. 

Orientările britanice în materie de sănătate recomandă ca oamenii să nu consume mai mult de 1,5 pahare mari de vin pe zi sau 2,3 halbe de bere lager de tărie medie. 

Turcia, o țară predominant musulmană, are cel mai scăzut consum de alcool, datorită taxelor mari și restricțiilor asupra disponibilității băuturilor alcoolice. În Italia, consumul anual echivalează cu 635 de beri sau 233 de pahare de vin, iar în Albania, doar 420 de beri sau 127 de pahare de vin pe an. 

Bărbați versus femei 

La nivel european, bărbații consumă de aproape patru ori mai mult alcool pur (14,9 litri) decât femeile (4,0 litri) pe an. OMS a subliniat că „au fost puține sau deloc progrese” în reducerea consumului de alcool, conform obiectivului de a reduce consumul cu 10%. În 2019, în Europa erau peste 470 de milioane de băutori, ceea ce înseamnă că doi din trei adulți consumau alcool. 

Regiunea europeană continuă să dețină recordul de neinvidiat de a avea cele mai ridicate niveluri de consum de alcool și daunele aferente la nivel mondial, precum și cel mai mic număr de abstinenți. Daunele cauzate de alcool pot fi devastatoare pentru sănătate și bunăstare și depășesc cu mult persoana care consumă alcool, incluzând violența domestică, rănile, accidentele, destrămarea familiei și sănătatea mintală.”, spune Dr Gauden Galea, consilier special în sănătate al directorului OMS pentru Europa. 

Unul din 10 adulți consumă prea mult alcool  

Se estimează că unul din 10 adulți din Europa are o tulburare de consum de alcool și aproape unul din 20 trăiește cu dependență de alcool.  

„Alcoolul oricum produce dependență destul de repede. Este o substanță foarte accesibilă. Este o substanță care modifică anumiți neurotransmițători din creier, și atunci creează starea aceea de euforie”, a explicat anterior medicul Radu Țincu, șeful disciplinei de toxicologie din cadrul Universității de Medicină „Carol Davila“, pentru „Adevărul”. 

Dr. Carina Ferreira-Borges, consilier al OMS în domeniul alcoolului, a declarat: „Nivelurile ridicate ale consumului de alcool și daunele asociate din Europa sunt un indiciu clar că nu facem suficient. Plătim un preț mare pentru inacțiunea noastră, alcoolul provocând sute de mii de boli cardiovasculare și răni, cancere și ciroză hepatică în regiunea noastră”

Alcoolul este o cauză principală de deces în Europa, fiind responsabil pentru aproape 800.000 de decese anual, reprezentând 9% din toate decesele din regiune. În fiecare zi, aproximativ 2.200 de europeni mor din cauze legate de alcool, în principal din cauza bolilor de inimă și a cancerului. 

La nivel mondial, aproximativ 2,6 milioane de decese au fost cauzate de consumul de alcool în 2019. Dintre acestea, 1,6 milioane de decese au fost cauzate de boli netransmisibile, 700 000 de decese din cauza rănilor și 300 000 de decese din cauza bolilor transmisibile.”, conform datelor OMS. 

OMS a recomandat creșterea taxelor pe alcool, restricționarea comercializării și reducerea disponibilității acestuia pentru a scădea numărul de decese. Un proiect în Lituania, Letonia și Estonia a demonstrat că politicile de control al alcoolului pot reduce consumul și prelungi viața oamenilor. 

Avem instrumentele și cunoștințele necesare pentru a reduce consumul de alcool și daunele asociate. Ceea ce avem nevoie acum este voința politică de a implementa aceste politici bazate pe dovezi. Trebuie să ne accelerăm eforturile și să ne angajăm la schimbările necesare pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populațiilor noastre”, a subliniat Dr. Gauden Galea.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese