România, campioană la consumul de alcool în UE: 12,3 litri pe cap de locuitor. De la ce vârstă încep să bea minorii

0
Publicat:

România a devenit liderul nedorit în UE la consumul de alcool, depășind cu mult media europeană. Noul raport al OCDE evidențiază nu doar nivelul ridicat al consumului la adulți, ci și vârsta tot mai mică de la care minorii încep să consume alcool.

A crescut numrul fetelor care consumă alcool. FOTO: arhivă

Un nou raport al OCDE, dat publicităţii în 2025, arată că România se află, în 2023, pe primul loc în Uniunea Europeană la consumul de alcool, cu 12,3 litri de alcool pur pe cap de locuitor, mult peste media de 8,5 litri raportată la nivelul țărilor membre.

În timp ce unele state europene au reușit în ultimul deceniu să reducă substanțial consumul de alcool, România se numără printre puținele țări în care nivelul a crescut, depășind cu peste 2 litri valorile din 2013, în timp ce Grecia se află la extrema opusă, cu numai 6,6 litri per persoană, urmată de Belgia și Lituania, unde reducerea a depășit 2,5 litri.

Europenii şi alcoolul

Raportul subliniază că Uniunea Europeană rămâne regiunea cu cel mai ridicat consum de alcool din lume, iar consecințele sunt vizibile în statisticile privind sănătatea publică. Alcoolul continuă să fie asociat cu creșterea riscului de cancer oral, esofagian, hepatic, colorectal sau mamar, iar OMS avertizează că legătura dintre consumul excesiv și mortalitatea cauzată de cancer este tot mai evidentă.

Pe lângă consumul anual, studiul analizează și episoadele de consum excesiv. În statele OCDE, 27% dintre persoanele peste 15 ani au declarat că se îmbată cel puțin o dată pe lună. Grecia, Irlanda și Suedia trec pragul de 40%, în timp ce Ungaria, Slovenia și Croația se mențin sub 15%.

România se situează în zona superioară a clasamentului, cu procente apropiate de media europeană, dar în creștere în rândul anumitor categorii.

A scăzut vârsta la care minorii încep să bea alcool

O problemă majoră evidențiată de raport este debutul timpuriu al consumului în rândul minorilor. În țările OCDE, procentul copiilor de 11 ani care consumă alcool a crescut de la 4% la 5% între 2018 și 2022.

 România se află printre statele cu niveluri alarmante, alături de Cehia, Ungaria, Bulgaria și Franța, unde peste 10% dintre copiii de 11 ani au băut alcool în ultima lună.

Pe măsură ce cresc, diferența devine și mai îngrijorătoare: la 13 ani, 15% dintre copii recunosc consumul recent, iar la 15 ani, în unele țări europene, consumul repetat până la ebrietate trece de 35%. Danemarca, Ungaria și Bulgaria sunt cele mai afectate, în timp ce Portugalia reușește să mențină un nivel redus, sub 10%.

Din acest punct de vedere, România se situează în zona medie, dar cu valori semnificativ mai mari decât state precum Irlanda sau Franța.

Din ce în ce mai multe fete consumă alcool

Diferențele dintre fete și băieți persistă, deși tendințele evoluează. Proporția băieților de 15 ani care s-au îmbătat în mod repetat rămâne mai ridicată decât cea a fetelor, însă, la nivel OCDE, consumul excesiv în rândul adolescentelor este în creștere: procentul a urcat de la 19% în 2018 la 22% în 2022.

România urmează același model, cu valori peste țări precum Portugalia, Irlanda sau Franța, dar sub nivelurile alarmante din Danemarca sau Bulgaria.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată