Rezultatele Bursei Locurilor de Muncă. Peste 32.000 de persoane au vizitat standurile angajatorilor, însă doar 482 au fost angajate pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au fost dezamăgiţi de oferta agenţilor economici FOTO Adevărul

Peste 32.000 de persoane aflate în căutarea unui job s-au prezentat vineri la Bursa Locurilor de Muncă. Cei interesaţi au avut la dispoziţie peste 23.000 de locuri de muncă, destinate atât absolvenţilor de studii superioare, cât şi celor cu studii medii, muncitorilor calificaţi şi celor necalificaţi. Totuşi, cei mai mulţi au fost dezamăgiţi de oferta agenţilor economici, care au pus la bătaie multe joburi în domeniul tehnic.

În urma evenimentului, peste 23.000 de absolvenţi au vizitat standurile companiilor, fie ele firme mici sau multinaţionale, însă doar puţin peste 10.000 au fost selectaţi în vederea încadrării, în timp ce 482 au fost încadraţi pe loc, din care 68 de persoane cu studii superioare.

În ceea ce priveşte principalele ramuri de activitate aferente locurilor de muncă ocupate de către absolvenţi au fost construcţii de clădiri, comerţ cu amănuntul, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte sau fabricarea articolelor de transport rutier.

Pe de altă parte, absolvenţii fără studii superioare au ocupat locuri de muncă în meserii precum confecţioner articole textile, agent securitate, lucrător comercial şi agent vânzări.  

Potrivit ANOFM, au mai fost încadraţi un număr de 65 de muncitori necalificaţi în diferite ramuri de activitate. În schimb, absolvenţii cu studii superioare au ocupat locuri de muncă în principal în meseriile de proiectant, agent de vânzări, programator şi referent relaţii externe.

Câmpeanu: tinerii ar trebui să opteze pentru specializările tehnice

Cu ocazia Bursei Locurilor de Muncă, Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a declarat că oferta angajatorilor a fost una bună, dar a catalogat interesul absolvenţilor ca fiind unul slab.

„Tinerii ar trebui să se îndrepte către facultăţile tehnice, pentru că sunt foarte multe cerinţe pentru posturile de ingineri, de tehnicieni, de instalatori şi oferta este bună din partea angajatorilor, dar solicitările din partea tinerilor sunt destul de mici. Ca atare, ar trebui să le spunem tinerilor că aceste profesii vor fi cerute din ce în ce mai mult pe piaţa muncii din România”, a declarat Mariana Câmpeanu.

În ceea ce priveşte direcţia de dezvoltare a investitorilor, aceasta este orientată tot mai mult spre producţie, a completat ministrul. „Nu mai construieşte nimeni mall-uri, toţi dezvoltă afaceri productive. Şi noi trebuie să ne adaptăm la dinamica pieţei, iar tinerii trebuie să se îndrepte spre aceste profesii”, a mai spus Câmpeanu.

Direcţie în Ministerul Muncii dedicată tinerilor fără loc de muncă

Aceasta a precizat că anul viitor se va înfiinţa o direcţie în minister care se va ocupa de tinerii fără loc de muncă. De asemenea, instituţia va putea accesa bani europeni în următorul exerciţiu bugetar, fonduri de care pot beneficia strict ţările unde şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25%.

Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă puse la bătaie au fost Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Arad.

Pe aceeaşi temă:

Tulcea. Peste 400 de tulceni au participat la Bursa locurilor de muncă

Vineri, de la ora 10.00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Tulcea, Adina Daniela Untilă, director Executiv Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, în prezenţa prefectului Lucian Simion, a deschis „Bursa locurilor de muncă”, ediţie dedicată tinerilor absolvenţi.

Râmnicu Vâlcea. 2.400 de vâlceni au încercat să-şi găsească un loc de muncă la bursa pentru absolvenţi

Peste 2 400 de persoane au trecut pe la bursa forţei de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea. Aceştia s-au “bătut” pe 453 de locuri de muncă puse la dispoziţie de angajatorii vâlceni.

Ploieşti. Criza a schimbat piaţa muncii. Absolvenţii din Prahova nu au avut pretenţii financiare la bursa locurilor de muncă

Peste 900 de prahoveni şi-au căutat de muncă, vineri, la bursa pentru absolvenţi organizată simultan în trei oraşe din Prahova. Spre deosebire de anii anteriori, prima întrebare adresată angajatorilor nu a mai fost despre salariu.

Reşiţa. Interes slab pentru bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o bursă a locurilor de muncă, dedicată exclusiv absolvenţilor, tocmai cei ce au lipsit de la prezentarea ofertei celor 27 de angajatori veniţi să-şi caute forţă proaspătă de muncă.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța